O nouă tranşă de bani de la UE! Câţi bani au fost alocaţi din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

O nouă tranşă de bani de la UE! Câţi bani au fost alocaţi din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

România a primit de la Uniunea Europeană o nouă tranşă de bani, în valoare de aproximativ 107 milioane de euro, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, pentru derularea proiectelor din mediul rural.

Această sumă se adaugă la cele aproximativ 298 de milioane de euro primite în luna februarie pentru implementarea proiectelor din zonele rurale, precum investiţii în canalizare, apă şi apă uzată, procesarea produselor agricole, modernizarea exploataţiilor agricole, vegetale şi zootehnice, drumuri şi alte investiţii.

Preocuparea constantă a ministerului agriculturii şi munca susţinută a colegilor din AFIR, precum şi a beneficiarilor noştri îşi arată roadele. Această abordare constructivă, pe care o urmărim prin fiecare acţiune a noastră, a determinat o absorbţie de peste opt miliarde de euro, care au intrat în conturile fermierilor români între 2017 şi 2019, prin eforturile funcţionarilor din cadrul AFIR, precum şi ale colegilor din APIA. Suntem dedicaţi finanţării mediului rural românesc, iar aprecierile pe care le primim merg în primul rând către toţi cei care au accesat fondurile europene şi cu care colaborăm ca într-o echipă.

Adrian Chesnoiu – directorul general al AFIR


Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *