Anunţ important pentru crescătorii de porci! A apărut în Monitorul Oficial ordinul ministrului Petre Daea privind stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României.
Conform acestui ordin, dimensiunile fixate sunt următoarele:
- Fermă de suine de subzistenţă – exploataţie agricolă cu un efectiv de maximum cinci capete de porcine cu greutatea de peste 30 de kilograme;
- Fermă de suine mică – exploataţie agricolă cu un efectiv cuprins între şase şi 20 de capete de porcine cu greutatea de peste 30 de kilograme;
- Fermă de suine medie – exploataţie agricolă cu un efectiv cuprins între 21 şi 130 de capete de porcine cu greutatea de peste 30 de kilograme;
- Fermă de suine mare – exploataţie agricolă cu un efectiv de peste 130 de capete de porcine cu greutatea de peste 30 de kilograme.
Prin ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale au fost stabilite şi trei tipuri de exploataţii de creştere a suinelor. Acestea sunt următoarele:
- Exploataţie nonprofesională de suine – ferma de suine prevăzută la lit. a), înregistrată în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor (SNIIA) şi deţinută de persoane fizice neînregistrate la oficiul registrului comerţului;
- Exploataţie comercială de suine de tip A – ferma de suine prevăzută la lit. b) și c) deţinută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condiţiile legii, înregistrate şi autorizate de Oficiul Registrului Comerţului, înregistrată în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor şi înregistrată sanitar-veterinar;
- Exploataţie comercială de suine – ferma de suine prevăzută la lit. d), deţinută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condiţiile legii, înregistrate şi autorizate de oficiul registrului comerţului, înregistrată în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a animalelor, care îndeplineşte prevederile normelor de biosecuritate şi este autorizată sanitar- veterinar.