Grindina din judeţul Timiş a produs pagube evaluate la 15 milioane de lei

Grindina din judeţul Timiş a produs pagube evaluate la 15 milioane de lei

Judeţul Timiș a fost afectat aseară de căderi de grindină, precipitații abundente și o furtună năprasnică, acestea producând pagube majore în sectorul agricol.

Compania Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, estimează daune de peste 15.000.000 de lei la nivel regional.

În total, peste 25.000 de hectare au fost afectate de acest fenomen devastator, în seara de joi, 13 iulie.

Cele mai afectate culturi sunt floarea-soarelui, grâul și rapița, care au suferit daune semnificative în urma căderii de grindină, însă au fost înregistrate daune și la nivelul altor culturi, precum cele horticole sau la nivelul instalațiilor de acoperire pentru sere și solarii.

Echipele noastre de evaluatori au fost mobilizate de urgență și se află deja pe teren, acordând asistență și sprijin fermierilor. Estimările preliminare indică faptul că pagubele înregistrate la nivel regional pe teren arabil se ridică la suma de 15 milioane de lei. Ne angajăm să acordăm asistență promptă și eficientă. Soluționarea rapidă a cererilor de despăgubire reprezintă acum o prioritate de maximă importanță pentru echipa Agra Asigurări.

Horia Lupu, directorul companiei Agra Asigurări

Potrivit datelor oficiale furnizate de Autoritatea Națională de Meteorologie și avertizările de cod roșu și portocaliu, județul Timiș și zonele din împrejurimi au fost afectate în ultimele zile de multiple episoade de grindină, care au produs pagube semnificative la nivelul culturilor agricole.

Localitățile cele mai afectate sunt Grădinari, Lătunași, Jamu Mare, Gătaia, epicentrul fiind în zona localităților Denta și Gherman.

De asemenea, au fost înregistrate pagube și în comunele Ghilad și Livezile.

Despre Agra Asigurări

Începând cu anul 2016, compania Agra Asigură oferă produsele sale de asigurare fermierilor din România, fiind singurul asigurător specializat pe domeniul agricol.

Prin dezvoltarea permanentă a paletei de produse, compania oferă asiguraților cele mai bune soluții pentru prevenirea efectelor climatice.

Agra Asigurări garantează cea mai rapidă și modernă evaluare de daune din Europa.

Astfel, ajutorul rapid și nebirocratic în caz de daună este principiul de bază al societății Agra Asigurări.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *