Adrian Oros, întâlnire la sediul MADR cu ambasadorul SUA

Adrian Oros, întâlnire la sediul MADR cu ambasadorul SUA

Ministrul agriculturii, Adrian Oros, l-a primit ieri, la sediul MADR, pe Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la Bucureşti.

PRODUS ÎN ROMÂNIA | Serele SupeR, o afacere de succes cu roşii cherry

În cadrul întâlnirii, Oros a subliniat dificultatea în care se află fermierii români din cauza secetei pedologice care se manifestă pe teritoriul ţării noastre.

La rândul său, Adrian Zuckerman a prezentat pe scurt aspecte din agricultura americană, menţionând faptul că fermele de familie colaborează între ele în vederea desfăşurării unor activităţi agricole la cel mai înalt nivel.

Astfel, au fost abordate subiecte ce vizează transferul de noi tehnologii agricole şi cele mai bune practici din SUA în România, cu un deosebit accent pe biotehnologii şi infrastructura de canale de irigaţii.

În acelaşi timp, cei doi oficiali au agreat necesitatea unui schimb de informaţii între Statele Unite ale Americii şi România în vederea dezvoltării capacităţii de procesare a produselor agroalimentare a României.

Totodată, au fost discutate aspecte ce privesc dezvoltarea rurală, reabilitarea infrastructurii de irigaţii, tehnologii agricole inteligente, precum şi sistemele de depozitare a cerealelor.

Ministrul Adrian Oros a transmis un mesaj de încurajare a participării companiilor americane la expoziţiile din domeniul agricol ce vor avea loc în România, de îndată ce acestea vor fi reluate.

În ceea ce priveşte promovarea comerţului cu produse alimentare, atât ministrul Adrian Oros, cât şi ambasadorul Adrian Zuckerman au agreat că este nevoie de eforturi comune pentru a dezvolta componenta economică a parteneriatului strategic între Statele Unite ale Americii şi România.

De asemenea, cei doi demnitari au analizat oportunităţile de dezvoltare şi susţinere a investiţiilor din SUA în sectorul agro-comercial.

În vederea încurajării educaţiei şi cercetării în agricultură, cei doi demnitari au analizat oportunităţile de dezvoltare a colaborării din acest domeniu, inclusiv la nivelul staţiunilor de cercetare agricolă din România, prin aplicarea unor tehnologii avansate din Statele Unite ale Americii.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *