Uniunea Europeană, pregătită pentru un Brexit fără acord

Uniunea Europeană, pregătită pentru un Brexit fără acord

Comisia Europeană şi-a încheiat ieri pregătirile în vederea scenariului unui Brexit fără acord, fiind tot mai probabil ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană în acest mod la 12 aprilie.

„Comisia furnizează în continuare sprijin administraţiilor publice pentru propriile lor acţiuni de pregătire şi îndeamnă toţi cetăţenii şi toate întreprinderile din UE să se informeze în continuare cu privire la consecinţele unui posibil scenariu fără acord şi să îşi ducă la capăt activităţile de pregătire pentru această eventualitate. În felul acesta, Comisia dă urmare concluziilor Consiliului European de săptămâna trecută, în care se solicită continuarea eforturilor pentru asigurarea pregătirii şi a contingenţei. Scenariul fără acord nu este de dorit, dar UE este pregătită pentru această eventualitate”, au anunţat oficialii Comisiei Europene, potrivit zf.ro.

În urma solicitării care i-a fost adresată de prim-ministrul Theresa May, Consiliul European a convenit joi să prelungească până la 22 mai procedura ieşirii Marii Britanii din UE, cu condiţia aprobării în Camera Comunelor până cel târziu vineri a acordului privind retragerea.

Dacă acesta nu va fi aprobat de Camera Comunelor până la data menţionată, Consiliul European a convenit să acorde Marii Britanii o prelungire până la 12 aprilie, care ar trebui să indice o cale de urmat înainte de această dată.

În cazul unui scenariu fără acord, Marea Britanie va deveni un stat terţ şi nu i se va aplica nici o măsură tranzitorie. De la data respectivă, întreaga legislaţie primară şi secundară a UE va înceta să se aplice Marii Britanii.

Nu va mai exista o perioadă de tranziţie, astfel cum se prevede în acordul de retragere.

„Evident, o astfel de situaţie va cauza grave perturbări pentru cetăţeni şi întreprinderi”, au explicat reprezentanţii UE.

Măsurile de contingenţă pentru eventualitatea în care nu se ajunge la un acord se referă şi la drepturile de pescuit şi compensaţia financiară. Aceste măsuri prevăd că pescarii şi operatorii din statele membre ale UE urmează să primească compensaţii din fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime pentru încetarea temporară a activităţilor de pescuit.

De asemenea, se asigură faptul că UE va fi în măsură să acorde navelor din Marea Britanie acces în apele UE până la sfârşitul anului în curs, cu condiţia ca şi navelor UE să li se acorde acces reciproc în apele Marii Britanii.

În ceea ce priveşte agricultura, legislaţia Uniunii Europene oferă o largă gamă de instrumente pentru a face faţă efectelor imediate ale retragerii Marii Britanii, în special în scenariul fără acord.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *