Raportul Comisiei Europene privind Agrofert, contestat vehement: "Un atac împotriva ţării"

Raportul Comisiei Europene privind Agrofert, contestat vehement: "Un atac împotriva ţării"

Premierul ceh Andrej Babis a replicat la un proiect de raport al Comisiei Europene, în care este acuzat de conflict de interese, susţinând în parlamentul de la Praga că este vorba de un atac împotriva ţării.

Multimiliardarul Babis se confruntă în ultimele săptămâni cu proteste publice, în contextul unei anchete privind o presupusă fraudă cu fonduri europene şi al unor suspiciuni de conflict de interese legat de afacerile sale. Procuratura nu a decis încă dacă va deschide un proces.

Un audit al Comisiei Europene care prezintă rezultate preliminare, dezvăluit de presă săptămâna trecută, arată că holdingul Agrofert al premierului nu ar trebui să beneficieze de fonduri de dezvoltare din partea UE, câtă vreme prim-ministrul este în continuare beneficiar.

Comisia arată că firmele implicate ar putea fi obligate să restituie 17,4 milioane de euro.

Babis este fondatorul unui concern din care fac parte afaceri în agricultură, alimentaţie şi media. În 2017, el a încredinţat unui fond fiduciar managementul concernului Agrofert şi respinge acuzaţiile că deţine în continuare controlul.

Luni, premierul a refuzat să dea curs cererii opoziţiei de a solicita un vot de încredere din partea parlamentului. Marţi, el a declarat în parlament că Cehia nu va pierde fonduri europene şi că în raportul CE este vorba de „un audit îndoielnic, un atac împotriva Republicii Cehe”. „Repet încă o dată – nu se va restitui nimic”, a insistat el.

O purtătoare de cuvânt a CE a declarat că auditul respectiv a respectat toate regulile.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *