Scandalul Agrofert | Babis vrea să discute cu Juncker

Scandalul Agrofert | Babis vrea să discute cu Juncker

Prim-ministrul ceh Andrej Babis şi-a intensificat astăzi criticile împotriva auditului realizat de Comisia Europeană cu privire la posibilul său conflict de interese, numindu-i pe auditori „incompetenţi” şi solicitând o întâlnire cu şeful executivului comunitar.

Reacţia lui Babis survine după ce în jur de 120.000 de oameni au manifestat marţi seară la Praga pentru a-i cere demisia, într-unul din cele mai ample proteste de după căderea regimului comunist.

Mii de cehi protestează de la sfârşitul lui aprilie împotriva lui Babis, în urma anchetei privind o presupusă fraudă din fonduri europene şi a legăturilor premierului cu concernul pe care l-a construit.

Andrej Babis, liderul multimiliardar al partidului populist ANO, este fondatorul concernului Agrofert, cu interese în agricultură, industria alimentară, industria chimică şi media.

Suspiciunea de conflict de interese a condus la un audit al comisiei, ale cărui constatări preliminare au fost scurse către presă săptămâna trecută. Acestea arată că Agrofert nu ar fi trebuit să aibă acces la subvenţii europene din fondul de dezvoltare în ultimii ani din cauza conflictului de interese.

Autorităţile cehe trebuie să emită observaţii pe marginea auditului înainte ca acesta să fie finalizat.

Babis a respins rezultatele auditului, denunţând marţi în parlament un atac împotriva Cehiei şi a intereselor acesteia şi declarând că nu vor fi restituite niciun fel de fonduri.

El le-a declarat astăzi reporterilor că doreşte să se întâlnească cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în timpul summitului UE din 20-21 iunie.

Îl voi întreba, fireşte, pe dl Juncker cum este posibil să aibă auditori atât de incompetenţi, întrucât comportamentul lor a fost scandalos.

Andrej Babis

El a adăugat că a fost informat că doi auditori cehi au tratat unele autorităţi ale statului „într-o poziţie de intimidare”, fără a da alte detalii.

Babis a plasat Agrofert într-un fond fiduciar în 2017, înainte de a deveni prim-ministru.

Auditul apărut în presă afirmă însă că nu a existat o separaţie reală de puterea sa executivă.

Uniunea Europeană ar putea cere acum rambursarea a până la 17,4 milioane de euro acordate unor companii din cadrul Agrofert.

Babis este vizat şi de o anchetă a poliţiei cehe cu privire la primirea a 2 milioane de euro ca subvenţii europene, în urmă cu un deceniu, pentru o fermă şi un centru de conferinţe, ascunzându-şi însă calitatea de proprietar. Poliţia a recomandat parchetului inculparea lui Babis, care neagă acuzaţiile.

În pofida problemelor cu justiţia, partidul ANO al lui Babis rămâne, după cum arată sondajele, principala forţă politică din Cehia, mult înaintea altor formaţiuni, ajutat de o economie puternică şi de abordarea pro-business a guvernării.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *