Producţia de vin a Franţei va scădea în acest an din cauza condiţiilor meteo nefavorabile

Producţia de vin a Franţei va scădea în acest an din cauza condiţiilor meteo nefavorabile

Producţia de vin a Franţei, al doilea mare producător mondial, ar putea scădea în acest an cu până la 13% comparativ cu anul trecut, după ce viile au fost afectate de condiţiile meteo nefavorabile precum grindină, îngheţ şi un val de căldură a dus temperaturile la un maxim istoric, a anunţat ministerul francez al agriculturii.

În prima sa estimare pentru anul 2019, ministerul francez al agriculturii mizează pe o producţie de vin cuprinsă între 42,8 şi 46,4 milioane de hectolitri, ceea ce ar reprezentata o scădere de 6-13% comparativ cu producţia de 49,4 milioane de hectolitri înregistrată în 2018.

Această prognoză este de asemenea cu 2-5% sub producţia medie din ultimii cinci ani.

În multe podgorii, înflorirea a avut loc pe fondul unor condiţii meteo nefavorabile, cu ploi şi frig. Căldura şi grindina au contribuit şi ele la diminuarea potenţialului de producţie.

Ministerul francez al agriculturii

În acest raport se precizează că regiunile viticole din vestul Franţei, inclusiv Bordeaux, au fost afectate de condiţiile nefavorabile din timpul primăverii în timp ce în unele regiuni sudice strugurii au fost afectaţi de valul de căldură de la finele lunii iunie.

Franţa a înregistrat un record de temperatură de 45,9 grade Celsius la finele lunii iunie, în timpul unui val de căldură care a provocat incendii de pădure şi a uscat unele vii.

Lipsa precipitaţiilor în ultima lună a afectat şi nivelul de umiditate din sol, care în multe regiuni viticole este sub nivelul normal.

Strugurii pentru producţia de vin sunt recoltaţi în Franţa la finele verii şi începutul toamnei iar ministerul agriculturii subliniază că estimările sale sunt unele preliminare având în vedere incertitudinile cu privire la evoluţia condiţiilor până la recoltare.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *