Târgul Franţei de la Indagra va fi inaugurat miercuri, în prezenţa ambasadorului acestei ţări în România

Târgul Franţei de la Indagra va fi inaugurat miercuri, în prezenţa ambasadorului acestei ţări în România

Pavilionul Franţei de la Indagra, târg internaţional de agricultură organizat la Bucureşti, unul dintre cele mai cunoscute evenimente din acest domeniu, va fi inaugurat miercuri, la ora 12, şi în prezenţa lui Michele Ramis, ambasadorul Franţei în România, la standul 134, Pavilion B1.

CITEŞTE ŞI: Tehnologie finlandeză pentru fermierii români

Franţa va avea pentru a 14-a oară consecutiv unul din cele mai importante pavilioane naţionale la INDAGRA, care se desfăşoară anul acesta în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie.

Situat în pavilionul B1, poziţiile 134,134A-134M, Pavilionul Franţei va reuni pe un spaţiu de 175 m² în interior, 19 societăţi şi filiale franceze care vor expune cunoştinţele şi expertiza lor.

Sectoarele reprezentate sunt variate : cereale şi termometrie pentru stocarea cerealelor, certificarea bio, fertilizanţi şi biostimulatori, programe informatice dedicate agriculturii, ingrediente lactate pentru nutriţia animalelor şi industria alimentară, insecticide şi anti-dăunători pentru sectorul profesional, sere, silozuri şi echipamente pentru tratarea cerealelor, echipamente pentru ghidaj GPS, accesorii pentru pulverizare şi drone profesionale cu aplicaţii agricole, industriale şi agrement, bănci, servicii juridice şi de leasing, asigurări şi consultanţă la instalare şi nu în ultimul rând genetica ovinelor.

Ca urmare a restricţiilor veterinare privind pesta porcină, animalele nu vor fi prezente în cadrul târgului nici la ediţia din acest an.

În pofida absenţei animalelor, Sommet de l’Elevage, organizatorul celui mai important târg de animale din Europa va fi prezent în cadrul Pavilionului Franţei.

Lista completa a participanţilor, sectoarele lor de activitate, precum şi amplasamentul acestora sunt prezentate mai jos.

INDAGRA este întâlnirea anuală de referinţă a tuturor specialiştilor din agricultura românească, reunind aproape 475 expozanţi veniţi din 25 de ţări şi atrăgând mai bine de 63 000 de vizitatori.

Despre Business France

Business France, agenţia franceză pentru dezvoltarea internaţională a întreprinderilor, a fost creată la 1 ianuarie 2015, în urma fuziunii UBIFRANCE şi AFII (Agenţia franceză pentru investiţii internaţionale). Acest birou dispune de mai bine de 1.500 de colaboratori care se află atât în Franţa, cât şi în circa alte 70 de ţări.

El face parte din dispozitivul public pentru sprijinirea exporturilor având ca scop să susţină întreprinderile franceze pe pieţele străine şi să le sprijine în promovarea produselor, serviciilor şi tehnologiilor lor, prin intermediul diferitelor acţiuni: dezvoltarea de parteneriate, informarea pieţelor străine, susţinerea pentru participarea acestora la diferite evenimente internaţionale, ca de exemplu târguri şi seminarii.
https://extranet-btob.businessfrance.fr/prg-27234/nos-offres.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *