MADR: "România respectă normele sanitar-veterinare privind bunăstarea animalelor şi regulile privind exportul animalelor vii"

MADR: "România respectă normele sanitar-veterinare privind bunăstarea animalelor şi regulile privind exportul animalelor vii"

După apariţia unor informaţii conform cărora România încalcă unele norme europene privind exportul de animale vii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale face anumite precizări.

Anterior realizării transportului de ovine în Golful Persic, ANSVSA, autoritatea competentă pentru exportul animalelor, a transmis căpitanului navei instrucțiuni tehnice privind transportul în siguranță al animalelor, cu respectarea regulamentelor europene în domeniu. În premieră, pentru exporturile de animale efectuate din România către ţări terțe, sănătatea și bunăstarea animalelor au fost monitorizate pe întreaga durată a călătoriei de către un medic veterinar, care a asigurat şi asistența sanitară veterinară pentru animalele transportate. Nava Al Shuwaikh, încărcată cu 66.000 capete tineret ovin a plecat din portul Midia, județul Constanța în data de 14 iulie 2019 și si-a încheiat călătoria în data de 6 august 2019, în portul Muscat din Oman. Durata călătoriei a fost de 23 de zile, perioadă în care s-a înregistrat un procent de mortalități de 0,5 % din totalul animalelor îmbarcate, procent care se încadrează în limita acceptată în astfel de situații, de maximum 1,5 % mortalitate tehnologic admisă. ANSVSA a primit raportări zilnice privind starea de sănătate a animalelor, semnate de medicul veterinar prezent la bord, precum şi un raport final întocmit de căpitanul navei. Animalele transportate pe punțile superioare nu s-au aflat sub acţiunea directă a razelor solare, acestea fiind acoperite. Temperatura a fost monitorizată zilnic, în toate zonele unde au fost cazate animalele, rapoartele veterinare indicând faptul că pe nicio punte nu a fost depăşit pragul de 35 de grade Celsius. Din datele incluse în aceste raportări, precum şi din fotografiile realizate pe durata călătoriei (atașate) a reieșit faptul că nu au fost înregistrate probleme majore privind sănătatea şi bunăstarea animalelor. Nu au fost semnalate astfel de probleme nici la destinație, unde s-a făcut debarcarea animalelor. Toate informațiile de mai sus sunt bazate pe documente semnate și asumate de către medicul veterinar care a însoțit transportul și de căpitanul navei. De asemenea, pe toata durata transportului de ovine au fost respectate normele referitoare la regimul de temperatură, de furajare și la necesarul de apă al animalelor. România este a treia țară din Uniunea Europeană în sectorul creșterii ovinelor. De asemenea, exportul reprezintă un element important pentru acest sector, la nivelul anului 2018 exportându-se 48,5 mii tone carne de ovine. Interzicerea exportului către tarile din zona Golfului Persic ar afectată interesele grav crescătorilor și exportatorilor de animale, având implicații sociale și economice greu de cuantificat.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale


Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *