Bihor: Prima întâlnire a producătorilor locali cu reprezentanţi ai industriei ospitalităţii, în proiectul academiei gastronomice

Bihor: Prima întâlnire a producătorilor locali cu reprezentanţi ai industriei ospitalităţii, în proiectul academiei gastronomice

Prima întâlnire de lucru a reprezentanţilor industriei ospitalităţii cu producătorii tradiţionali din judeţ a avut loc aseară, la Complexul President din Băile Felix, într-un eveniment de lansare a proiectului viitoarei Academii gastronomice „Good Chesfs ” Oradea.

Evenimentul a reunit, într-un demers unic la nivel judeţean, cererea cu oferta, respectiv peste 200 de invitaţi, 45 de producători autohtoni ai celor mai bune produse alimentare, 13 manageri de hoteluri şi pensiuni, 8 restaurante, 11 săli de evenimente, baruri, cluburi etc, în scopul cunoaşterii reciproce şi stabilirii de parteneriate.

Programul întâlnirii non-formale a cuprins prezentări de produse tradiţionale, cu degustare, şi servicii gastro şi conexe, discuţii libere, demonstraţii de artă culinară, prezentare de modă gastro – tunici/uniforme, farfurii şi pahare, muzică live, o expoziţie de artă plastică cu temă culinară.

În deschidere, directorul regional al Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism (A.N.B.C.T.) România, Paul Siserman, a dorit să transmită că bucătarii din ţară ar fi bucuroşi să aibă produse de calitate la preparare, dar singurul neajuns care ar trebui rezolvat este constanţa în furnizarea materiei prime.

Inventatoarea de renume mondial Simona Bişboacă-Timar, care deţine singura fabrică de dulceţuri ecologice din ţară, a apreciat prezenţa în număr mare a producătorilor autohtoni, din ce în ce mai apreciaţi în trendul european de a consuma produse locale.

Scopul întâlnirii declarat de organizatori a fost apropierea şi stabilirea de contacte între producătorii locali şi reprezentanţii industriei ospitalităţii, care să ştie de unde să îşi comande cele mai bune materii prime pentru preparatele culinare. De altfel, Asociaţia D’Art Oradea (unul dintre organizatori) lucrează la o bază de date judeţeană cu toţi producătorii locali.

În acest context, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Claudiu-Sorin Roşu-Mareş i-a invitat pe producătorii tradiţionali din judeţ să se înscrie în aplicaţia CPAC a ministerului, unde pot depune şi documentaţia pentru atestarea produselor tradiţionale.

„În aplicaţia CPAC – Catalogul Produselor Agro-Alimentare Certificate se regăsesc toate produsele tradiţionale, locale, montane, cu indicaţie geografică, cu denumire de origine protejată. Pe telefonul mobil. În judeţul Bihor sunt foarte puţine produse identificate în această aplicaţie. Poţi să cauţi, pe o rază de x kilometri, cât vrei să-i dai căutare, producătorii cu specificul care te interesează, cu numărul de telefon, cu adresa lor. Este o chestiune de mentalitate, că este greoi să te înregistrezi. Se pot depune şi documentele online tot prin această aplicaţie pentru atestare”, a evidenţiat secretarul de stat Claudiu-Sorin Roşu-Mareş.

La întâlnire au mai participat numeroase oficialităţi judeţene, directori de instituţii, parlamentari, precum deputatul Ioan-Sorin Roman, membru al Comisiei pentru agricultură.

Judeţul Bihor va avea, în anul 2020, o academie gastronomică numită „Good Chefs Academy”, iniţiată de un grup de patru pasionaţi ai gastronomiei: Nicolae Pop (bucătar, formator, preşedintele Asociaţiei culturale D’Art), Radu Silaghi (preşedintele Asociaţiei Firmelor Bihorene) şi antreprenorii Babics Laszlo şi Ciprian Urs, cu sprijinul A.N.B.C.T. România, al Consiliului Judeţean Bihor şi al Asociaţiei Comunelor din România – Filiala Bihor, în parteneriat cu firmele Phenalex şi Inox Line Distribution.

Academia va oferi cursuri de gătit tuturor celor care doresc să deprindă arta culinară, alături de cursuri de formare şi certificare recunoscute în UE, de bucătari şi cofetari-patiseri, masterclass-uri, atât pentru amatori cât şi pentru profesionişti, cu specialişti de top.

Nu în cele din urmă, Good Chefs Academy va însemna promovarea, susţinerea şi reprezentarea producătorilor locali, a distribuitorilor locali de produse şi servicii gastronomice.

Text: Agerpres

Foto: oradeaindirect.ro

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *