Armata SUA regretă incidentul din judeţul Ialomiţa

Armata SUA regretă incidentul din judeţul Ialomiţa

Armata SUA regretă incidentul de ieri, când militari americani au traversat în cadrul exerciţiului Saber Guardian, cu tehnică de luptă blindată, o zonă agricolă în zona Insulei Ialomiţei şi au produs pagube, menţionând că fermierii afectaţi vor fi recompensaţi cu respectarea procedurilor în vigoare.

Armata Statelor Unite ale Americii îşi exprimă deplinul respect faţă de poporul român şi regretă orice neplăcere cauzată de recentul incident. Despăgubirile rezultate din acest incident vor fi acordate potrivit procedurilor NATO existente pentru astfel de evenimente şi ne vom asigura că cei afectaţi vor fi compensaţi respectând cu exactitate aceste proceduri. Colaborăm îndeaproape cu autorităţile militare şi civile din România pentru investigarea acestui incident şi pentru a ne asigura că astfel de evenimente nu se vor repeta. Vehiculele se aflau în zonă pe timpul desfăşurării unor activităţi de instruire din cadrul Exerciţiului Multinaţional Saber Guardian 2019, exerciţiu condus împreună cu Comandamentul Forţelor Întrunite din România.

Comunicat al Forţelor Terestre Americane în Europa

Precizările vin după ce ieri, în jurul orei 14, în zona Insulei Ialomiţei, pe timpul desfăşurării unor activităţi de instruire din cadrul Exerciţiului Multinațional Saber Guardian 19, militari ai Armatei SUA, care se deplasau în condiţii meteorologice nefavorabile, au traversat din eroare cu tehnica de luptă blindată din dotare o zonă agricolă.

În urma incidentului au fost distruse culturi. Zona în cauză nu era situată pe traseul de deplasare convenit cu autorităţile locale şi cu agenţii economici care au în proprietate terenuri în zonă.

Tot ieri a avut loc, la primăria localităţii Stelnica (judeţul Ialomiţa), o întâlnire a reprezentanţilor comisiei cu cei ai primăriei Stelnica şi cu proprietarii terenului pentru evaluarea pagubelor, stabilirea valorilor despăgubirilor şi a modului de acordare în conformitate cu legislaţia naţională şi cu acordurile bilaterale aflate în vigoare.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *