MADR, anunţ important pentru fermieri

MADR, anunţ important pentru fermieri

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi-a asumat finalizarea plăţii subvenţiilor către fermieri până la sfârşitul lunii martie.

Conform ministrului Petre Daea, APIA va relua plăţile chiar în cursul zilei de astăzi.

„În 2017, un an în care subvenţiile au fost acordate la timp, a fost posibilă plata în avans pentru fermierii români a sumei de 957,74 milioane de euro, iar ca plată finală – 473,18 milioane de euro. Sunt cifre pentru anul calendaristic, nu pentru cel agricol. Anul acesta, cu pornirea subvenţiilor pe 16 octombrie, în aceleaşi condiţii ca anul trecut, am acordat ca avans suma de un miliard şi 62 de milioane de euro, iar ca plată finală – 557,57 milioane de euro. Procentual, calculând şi apreciind efortul suplimentar şi îmbunătăţirea ritmului, putem constata că la avans am dat 110,65%, deci cu 10% mai mult, iar ca plată finală 117,83%, deci cu 17,83% mai mult”, a afirmat Daea.

Oficialul guvernamental a adăugat: „Să dăm, să terminăm lichidarea, şi apoi să dăm ajutoarele naţionale tranzitorii astfel încât pe 31 martie să încheiem acordarea subvenţiilor în totalitate la fermieri. Din nefericire, mai sunt situaţii unde au apărut erori şi este nevoie de clarificări. Noi socotim că mai bine întârziem două-trei zile sau chiar mai mult, deşi nu îmi doresc acest lucru, pentru a clarifica o situaţie, decât să îi spui din capul locului că dosarul său nu este bun şi nu are dreptul la subvenţii. O asemenea abordare nu există în MADR. Nu putem da banii odată la toată”.

Între 16 octombrie şi 30 noiembrie, APIA a derulat plata avansului, în care s-a achitat un procent de 70% din schemele pe suprafaţă şi din sprijinul cuplat pentru ovine şi caprine.

În decembrie, APIA a trecut la plăţile finale, în care a intrat şi sprijinul cuplat pentru bovine şi bubaline.

Plăţile directe încă blocate sunt ajutoarele naţionale tranzitorii pentru sectoarele vegetal şi zootehnie, precum şi schemele de sprijin cuplat pentru sectorul vegetal.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *