Azomureş şi-a suspendat producţia de amoniac. Ce se întâmplă cu îngrăşămintele pentru agricultură

Azomureş şi-a suspendat producţia de amoniac. Ce se întâmplă cu îngrăşămintele pentru agricultură

Pe fondul creşterii preţurilor la gazele naturale, compania Azomureş şi-a suspendat temporar producţia de amoniac.

Producţia de îngrăşăminte pentru agricultură va fi continuată numai până la epuizarea stocului de amoniac existent.

Conducerea companiei a subliniat într-un comunicat postat pe Facebook că amoniacul este un produs intermediar obţinut din gaz fără de care nu pot fi fabricate îngrăşămintele, iar din cauza preţului actual la gaze naturale, nesustenabil din punct de vedere economic, decizii similare au luat şi alte companii din Europa.

Potrivit companiei, piaţa europeană a gazelor naturale a înregistrat o creştere bruscă a preţului, iar în ultimele zile preţurile au urcat de la 80 Euro /Mwh la 125 – 130 Euro/ Mwh.

„Explozia unui terminal de export gaz lichefiat (LNG) în Statele Unite, probleme pe lanţul de transport al gazelor şi operaţiuni masive de stocare a gazelor pentru sezonul de iarnă 2022 – 2023 au determinat din nou o creştere a preţului. În paralel, preţurile la îngrăşăminte au scăzut din cauza sezonului agricol, principalele activităţi acum fiind cele de recoltare a culturilor. În aceste condiţii este evident că producţia de îngrăşăminte nu mai este sustenabilă din punct de vedere economic”, a precizat conducerea Azomureş.

Directorul general al Azomureş, Harri Kiiski, a arătat că România nu a pus în aplicare schema de ajutor pentru industriile energo-intensive aşa cum a procedat Bulgaria, spre exemplu, care a plafonat preţul la gaze pentru industrie la 72 Euro/ Mwh.

Este grav ce se întâmplă astăzi pe piaţa gazelor naturale pentru majoritatea producătorilor europeni de îngrăşăminte. În România, continuăm dialogul cu autorităţile guvernamentale pentru a fi aplicat ajutorul economic oferit de Uniunea Europeană, aplicat deja în multe ţări europene. De exemplu, Bulgaria pune la dispoziţia industriei un preţ plafonat, de 72 Euro Mwh. Până astăzi, România nu a pus în aplicare schema de ajutor pentru industriile energo-intensive, deşi are la dispoziţie cadrul legal european. Ca producător ştim că este dificil să asigurăm cantitatea necesară pentru viitorul sezon agricol, dacă nu producem pe timpul verii. Schema Uniunii Europene trebuie aplicată şi în România.

Harri Kiiski – directorul general al Azomureş

Personalul de pe platforma Azomureş îşi va continua activitatea conform programului normal de lucru acolo unde este nevoie.

În prezent nu este luat în calcul şomajul tehnic, însă acesta rămâne o opţiune dacă suspendarea activităţii se va prelungi.

Decizia Azomureş de suspendare a producţiei de amoniac vine la doar două luni de la reluarea activităţii pe platformă, după o întrerupere în perioada decembrie – aprilie motivată tot de preţul ridicat al gazelor naturale.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *