Adrian Chesnoiu a demisionat din funcția de ministru al agriculturii

Adrian Chesnoiu a demisionat din funcția de ministru al agriculturii

Suspectat de DNA că a aranjat concursuri de angajare în minister, Adrian Chesnoiu a anunțat printr-o postare pe Facebook că renunță la funcție și că se autosuspendă din PSD.

„În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:

Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!

Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. „În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:

Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!

Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!

Doamne ajută!”, a scris Adrian Chesnoiu, pe Facebook.

La scurt timp, oficiali din guvern au anunțat că prim-ministrul Nicolae Ciucă a luat act de demisia lui Adrian Chesnoiu din funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

„Guvernul României își menține angajamentele de a asigura standardele de integritate și profesionalism necesare bunei funcționări a Executivului”, precizează oficiali ai guvernulului.

Adrian Chesnoiu este suspectat de abuz în serviciu și de instigare sub forma participației improprii la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni).

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *