APIA: Se apropie termenul scadent pentru încărcarea în sistemul informatic Granturi IMM a rapoartelor de progres

APIA: Se apropie termenul scadent pentru încărcarea în sistemul informatic Granturi IMM a rapoartelor de progres

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte beneficiarilor Măsurii 1 – Microgranturi în domeniul agroalimentar că se apropie termenul scadent pentru încărcarea în sistemul informatic Granturi IMM, secţiunea IMM RECOVER, a rapoartelor de progres însoţite de documentele justificative.

Termenul de depunere a rapoartelor de progres este de 90 de zile calendaristice, termen ce curge de la data încasării sumelor cuvenite în contul bancar al fiecărui beneficiar, se arată într-un comunicat remis de APIA.

Nedepunerea rapoartelor de progres în termen sau după expirarea celor 90 de zile, utilizarea incorectă totală sau parţială a ajutorului financiar acordat sau depunerea raportului de progres cu informaţii/documente lipsă, va conduce implicit la recuperarea ajutorului financiar acordat sub formă de microgrant cu dobânzile datorate de la data plăţii până la data recuperării/rambursării sumei.

Toate documentele justificative care au stat la baza efectuării cheltuielilor şi care urmează a fi încărcate în IMM Recover de către aplicanţii eligibili ai Măsurii M1, vor purta sintagma „decontat din microgrant”, asumată prin semnătura beneficiarului (facturi/ordine de plată/extras de cont/etc.).

Cheltuielile efectuate din microgranturi trebuie să fie în legătură cu activităţile/subactivităţile codului CAEN pentru care s-a solicitat finanţare.

Această măsură a fost implementată de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în parteneriat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin Centrele judeţene APIA şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *