România trebuie să redevină o forţă în agricultura europeană şi obiectivul meu este asigurarea consumului intern de alimente din resurse proprii şi eliminarea deficitului comercial pe produsele alimentare, a declarat,…
Zi: 16 iunie 2023
Comisia Europeană intenţionează să relaxeze legile privind alimentele modificate genetic
Multe alimente modificate genetic ar putea ajunge în cele din urmă neetichetate pe rafturile supermarketurilor europene, potrivit unei propuneri legislative a Comisiei Europene, relatează agenţia dpa, citată de AGERPRES. Propunerea…
Ziua porţilor deschise la Serele SupeR din comuna timişeană Biled. Inaugurarea oficială a celui de-al doilea spaţiu şi prezentarea tehnologiei utilizate pentru producerea roşiilor cu gust de roşii
Serele SupeR organizează în data de 23 iunie evenimentul „Ziua porţilor deschise”, în care va fi inaugurat oficial cel de-al doilea spaţiu, ultra-modern, în care sunt cultivate delicioasele tomate din…
Producţia agricolă a Ucrainei ar putea să îşi revină abia peste 20 de ani
Anumite zone din sectorul agricol ucrainean ar putea avea nevoie de peste 20 de ani pentru a-şi reveni după dezastrele provocate de invazia rusească, susţine un institut de cercetare de…
Cod roşu de averse abundente în mai multe judeţe
Judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi zona de munte a judeţelor Gorj şi Hunedoara se vor afla sub avertizare Cod roşu de averse torenţiale şi abundente în următoarele 24 de ore, potrivit…
Banca Centrală Europeană a revizuit proiecţiile privind inflaţia în zona euro
Banca Centrală Europeană (BCE) a revizuit în creştere proiecţiile sale privind inflaţia în zona euro în următorii trei ani şi a informat că se aşteaptă ca până la finalul lui…