Noul şef de la MADR: "România trebuie să redevină o forţă în agricultura europeană"

Noul şef de la MADR: "România trebuie să redevină o forţă în agricultura europeană"

România trebuie să redevină o forţă în agricultura europeană şi obiectivul meu este asigurarea consumului intern de alimente din resurse proprii şi eliminarea deficitului comercial pe produsele alimentare, a declarat, pentru AGERPRES, noul ministru al Agriculturii, Florin Barbu.

„Am două obiective. Să fac din România o ţară în care să se asigure consumul intern de alimente din resurse proprii şi chiar să eliminăm deficitul comercial pe produsele alimentare, care a ajuns la un alarmant nivel de două miliarde euro anual. România trebuie să redevină o forţă în agricultura europeană nu numai la unele culturi, precum porumb, floarea soarelui, ci pe tot ansamblul. Adică să ajungem să găsim produse ale agriculturii româneşti în supermarket-urile europene. Fermierii au nevoie de tot sprijinul pentru a face faţă concurenţei europene”, a spus Barbu.

El a adăugat că, în prezenţa premierului, vor avea loc discuţii cu procesatorii şi cu reprezentanţii supermarket-urilor pentru elaborarea unui act normativ „prin care românii să cumpere cu preţurile corecte la raft”.

Totodată, ministrul Agriculturii a reiterat că va insista la Comisia Europeană pentru prelungirea restricţiilor privind importurile de cereale din Ucraina şi pentru introducerea de zece noi produse pe lista de restricţii. Printre noile produse el a menţionat mierea, carnea, zahărul, făină, mălaiul, cartofii.

„Voi solicita Comisiei Europene lărgirea listei cu până la 10 produse. O parte dintre produsele de bază de care populaţia are nevoie, coşul zilnic al românului. Producem cereale, producem floarea soarelui, producem şi ulei, avem fabrici de ulei ca să putem asigura consumul intern”, a precizat Florin Barbu.

În ceea ce priveşte estimările legate de culturile agricole, ministrul a precizat că se arată un an agricol foarte bun, culturile arată foarte bine, dar schimbările climatice pot să aducă surprize.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *