Pudră proteică realizată din... CO2

Pudră proteică realizată din... CO2

Hrana produsă din aer poate părea a fi un concept exagerat, însă un start-up finlandez a dezvoltat o nouă tehnologie prin care poate fi preparată pudră proteică destinată consumului uman pe bază de dioxid de carbon (CO2).

Compania finlandeză din industria alimentară Solar Foods, fondată în 2017, utilizează electricitate şi CO2 captat din atmosferă pentru a realiza o substanţă similară cu făina şi speră că până în anul 2021 acest produs va ajunge pe rafturile magazinelor.

Circa 50% din acest produs conţine proteine, iar restul este alcătuit din carbohidraţi şi grăsime.

Compania speră că această pudră proteică va deveni un ingredient ce va putea fi adăugat în alimente precum iaurt sau alternative la carne, cum ar fi burgerii vegetali.

Motivaţia din spatele acestui produs a fost inspirată de convingerea companiei producătoare potrivit căreia poate ”deconecta” producţia de alimente de agricultură şi resurse naturale.

Producţia proteinei necesită descompunerea apei în hidrogen şi oxigen cu ajutorul electricităţii, într-un bioreactor. Hidrogenul rezultat este apoi adăugat la CO2 cu care sunt hrăniţi microbi în timpul unui proces de fermentare. Proteinele obţinute sunt transformate în pudră.

Prima fabrică a încheiat recent faza de ”pre-inginerie” şi deţine în prezent ”un reactor de mărimea omului”, însă compania intenţionează să deţină mai multe ”reactoare de mărimea unui autobuz” cu ajutorul cărora vor putea fi produse ”mii de tone pe an”, după cum a declarat Pasi Vainikka, director executiv al Solar Foods cu sediul în Helsinki.

Mai întâi, însă, compania trebuie să obţină o licenţă de comercializare din partea Uniunii Europene.

Solar Foods a anunţat că nu trebuie să depindă de ”vreme, irigaţii sau sol” şi astfel poate dezvolta o sursă de proteine prietenoasă cu mediul înconjurător.

Mai multe companii explorează modalităţi de obţinere a alimentelor din surse non-animale, care nu depind de procese agricole intensive şi terenuri extinse, sau care nu emit în atmosferă gaze cu efect de seră.

Alternativele existente în prezent, cum ar fi carnea produsă în laborator, depind de procese în care microbii sunt hrăniţi cu zaharuri, însă metoda dezvoltată de Solar Foods propune înlocuirea acestora cu CO2 pentru a se asigura că producţia este în întregime lipsită de necesitatea de a cultiva diverse culturi sau de a creşte animale.

Anul trecut, Agenţia Spaţială Europeană a solicitat companiei să se alăture unui centru pentru idei de afaceri din Finlanda pentru a veni cu noi concepte pentru obţinerea alimentelor ce ar putea fi consumate într-o bună zi de astronauţii care se vor îndrepta spre planeta Marte.

AGERPRES

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *