Programul Naţional de Irigaţii - realizări şi obiective aflate în curs de finalizare

Programul Naţional de Irigaţii - realizări şi obiective aflate în curs de finalizare

Programul Naţional de Irigaţii prevede reabilitarea a peste două milioane de hectare din 88 de amenajări, se arată într-un comunicat de presă remis astăzi site-ului www.agrisuport.ro de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Se acţionează la 47 de obiective cu lucrări în curs, mai arată oficialii MADR.

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, prin Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, derulează în prezent un număr de 47 de obiective de investiţii cu lucrări în curs de execuţie şi un număr de 30 de obiective de investiţii în diferite stadii de proiectare cu termene de începere a execuţiei lucrărilor în anul 2019.

Din cele 47 de obiective, patru au fost finalizate şi alte două urmează a se finaliza, după cum urmează:

➢ Modernizarea staţiei de pompare irigaţii SPA kilometrul 388 – Navele 2,3 din amenajarea Gălăţui Călăraşi şi Boianu Sticleanu, judeţul Călărași a fost finalizată cu un an mai devreme faţă de termenul prevăzut în Contractul de Execuţie lucrări;

➢ Reabilitarea staţiei de repompare SRPA I+IQ – Spiru Haret din amenajarea Ialomiţa Călmăţui, judeţul Brăila Călărași a fost finalizată la data de 01.09.2018, iar termenul prevăzut în Contractul de Execuţie lucrări era 26.10.2018;

➢ Reabilitarea amenajării de irigaţii Terasa Caracal, judeţul Olt, a fost finalizată la data de 20.09.2018, cu trei luni mai devreme faţă de termenul prevăzut în contract, 09.01.2019;

➢ Reabilitarea amenajării hidroameliorative Bucşani–Cioroiu – Priză Arceşti, judeţul Olt, a fost finalizată la data de 30.07.2018, mai devreme faţă de termenul prevăzut în contract, 05.01.2020;

➢ Reabilitarea staţiei de pompare plutitoare SPA Ruptoare, din amenajarea de irigaţii Viişoara, judeţul Teleorman, urmează a fi finalizată la data de 30.04.2019, mai devreme faţă de termenul prevăzut în contract, 02.10.2019;

➢ Reabilitarea amenajării de irigaţii Nedeia Măceşu, judeţul Dolj, urmează a fi finalizată la data de 30.11.2019, mai devreme faţă de termenul prevăzut în contract, 15.03.2020;

Prin Programul Naţional de Irigaţii se va reabilita o suprafaţă totală de 2.004.639 de hectare din 88 de amenajări de irigaţii viabile care includ următoarele obiective: 119 staţii de pompare de bază, 178 de staţii de repompare, 11.856 de metri de conducte de refulare, 48.232 de metri de conducte îngropate, un colector, 2.548.860 de metri de canale de aducţiune, 2.811.338 de metri de canale de distribuţie şi 5.286 de construcţii hidrotehnice.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *