Primul oraş din România în carantină totală din cauza noului coronavirus

Primul oraş din România în carantină totală din cauza noului coronavirus

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, aseară, emiterea Ordonanţei Militare nr. 6, prin care s-a decis carantinarea municipiului Suceava şi a unei zone limitrofe formate din opt comune, dar şi stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava.

„Evoluţia cazurilor din judeţul Suceava, densitatea îmbolnăvirilor, riscul răspândirii infecţiilor, analiza făcută cu specialiştii în boli infecţioase, cu toţi cei care ne desfăşurăm activitatea zi şi noapte în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, împreună cu toţi factorii implicaţi, inclusiv alte instituţii medicale care pun umărul la rezolvarea unor probleme extrem de importante, toate acestea au făcut ca în această seară să luăm o decizie extrem de importantă. În acest sens, am emis Ordonanţa Militară nr. 6 din 30 martie 2020, privind instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava, a unor comune din zona limitrofă, precum şi instituirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava”, a spus Vela.

Zona de carantină va fi formată din municipiul Suceava şi comunele Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei.

Zona de protecţie este cea din jurul localităţilor carantinate.

În zona carantinată, vor fi permise intrarea şi ieşirea pentru transportul de mărfuri necesare desfăşurării activităţilor economice, precum şi pentru aprovizionarea populaţiei, dar şi pentru persoanele care lucrează acolo, dar au domiciliul în alte localităţi.

De asemenea, pe Aeroportul internaţional Suceava este permis accesul doar pentru zboruri efectuate cu aeronave de stat, zboruri de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.

Centrul judeţean de coordonare şi conducere a intervenţiei Suceava poate stabili completări şi derogări de la aceste măsuri.

De asemenea, Consiliul Judeţean Suceava şi primăriile din zonele carantinate vor lua măsuri de funcţionare a serviciilor de asistenţă şi protecţie socială şi a serviciilor de utilităţi publice şi de aprovizionare cu alimente de bază pentru persoanele fără susţinători sau orice altă formă de ajutor şi care poate fi acordată celor care nu se pot deplasa de la locuinţă.

„Asigurăm cetăţenii din judeţul Suceava de tot sprijinul şi de toată susţinerea noastră. Suntem şi vom fi împreună. În aceste momente, delicate, importante şi extrem de grele, unitatea românilor şi speranţa că vom învinge în această provocare naţională şi internaţională, toate acestea ne vor face mai puternici şi mai încrezători că vom învinge”, a mai spus ministrul Marcel Vela.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *