Fermierii pot depune cereri pentru eliberarea de adeverințe pe măsura privind bunăstarea animalelor

Fermierii pot depune cereri pentru eliberarea de adeverințe pe măsura privind bunăstarea animalelor

Beneficiarii Măsurii 14 – Bunăstarea animalelor, care intenţionează să acceseze credite de la instituţiile bancare şi nebancare pentru anul de angajament 2022, în vederea finanţării activităţilor curente, pot depune solicitări pentru eliberarea de adeverinţe, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2022, pentru Măsura 14 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor – pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări.

Prin adeverinţă se confirmă valoarea de 85% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată aferentă anului de angajament 2022.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverinţa cuvenită beneficiarului pentru Plăţile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2022.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maximum 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.

APIA menţionează că, potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.703/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt stabilite condiţiile în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiar-bancare şi nebancare şi APIA. Dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON – ROBOR la şase luni plus maximum 2%.

În ceea ce priveşte comisioanele practicate de instituţiile finanţatoare, APIA atrage atenţia fermierilor care doresc să acceseze credite să analizeze cu atenţie sporită soluţiile de finanţare propuse de instituţiile financiar-bancare şi nebancare, în aşa fel încât să aleagă modalităţile de finanţare care răspund cel mai bine necesităţilor proprii.

Până în prezent, APIA a încheiat Convenţii cu următoarele instituţii bancare şi nebancare şi cu cele două fonduri de garantare, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM): Alpha Bank, BCR, BRD, Creditcoop, CEC Bank, Exim Bank, First Bank, Intesa SanPaolo, OTP Bank, Patria Bank, Raiffeisen, Banca Românească, Banca Transilvania şi Techventures Bank.

Toate convenţiile încheiate între Agenţie, instituţiile bancare şi nebancare, respectiv FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituţiei: www.apia.org.ro, în secţiunea Convenţii, Acorduri, Protocoale.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *