Eurostat: "Consumul de îngrăşăminte minerale în Uniunea Europeană a rămas ridicat în 2020"

Eurostat: "Consumul de îngrăşăminte minerale în Uniunea Europeană a rămas ridicat în 2020"

Cantitatea de îngrăşăminte minerale (azot şi fosfor) folosită în producţia agricolă din Uniunea Europeană a ajuns la 11,2 milioane de tone în 2020, o creştere de 2,9% faţă de 2019 şi un avans de 8,1% comparativ cu 2010, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În 2020, consumul de îngrăşăminte cu azot în agricultură s-a situat la un nivel estimat la zece milioane de tone în UE, similar cu nivelul mediu consumat între 2010 – 2019, în timp ce consumul de îngrăşăminte cu fosfor a fost mai ridicat decât media pe termen mediu, la 1,2 milioane de tone.

Ţările care sunt cei mai mari producători agricoli şi au cele mai mari suprafeţe agricole utilizate tind să folosească cel mai mult îngrăşămintele minerale în agricultură. În 2020, sectoarele agricole din Franţa, Germania, Polonia şi Spania au consumat între 1 – 2,1 milioane de tone îngrăşăminte cu azot şi între 0,1 – 0,2 milioane de tone îngrăşăminte cu fosfor.

Între 2010 şi 2020, folosirea îngrăşămintelor cu azot în agricultură a sporit în majoritatea statelor membre, cel mai semnificativ avans fiind în Bulgaria (83%), Ungaria (57,5%) şi România (53,4%).

Similar, în majoritatea statelor membre au fost raportate creşteri ale folosirii de îngrăşăminte cu fosfor, în special în Ungaria (142,2%), Bulgaria (102,1%) şi Letonia (99,4%).

Există şi unele state membre unde a scăzut consumul de de îngrăşăminte minerale (azot şi fosfor) între 2010 şi 2020. De exemplu, în Germania a scăzut consumul îngrăşăminte cu azot cu 12,6%, iar folosirea îngrăşămintelor cu fosfor a scăzut cu 50,9 în Ţările de Jos.

AGERPRES

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *