Carnea halal nu poate fi etichetată drept "bio"

Carnea halal nu poate fi etichetată drept "bio"

Carnea provenită de la animale care au fost sacrificate fără a fi anesteziate, în conformitate cu practicile religioase islamice, nu poate fi etichetată drept „bio”, a decis, astăzi, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, transmite DPA.

Mulţi musulmani cred că animalul nu trebuie anesteziat înainte de a fi sacrificat, aceasta fiind condiţia obligatorie pentru a fi considerat halal şi acceptabil pentru consum.

Prescripţiile religiei iudaice cu privire la carnea de tip kosher sunt similare cu cele privind carnea halal.

În anul 2012 o asociaţie franceză pentru protecţia animalelor a cerut interzicerea acordării etichetei de agricultură ecologică pentru chiftelele de carne de tip halal.

Cererea a fost interzisă, ceea ce a dus la o serie de recursuri.

Tribunalul francez care se ocupă de acest caz s-a îndreptat spre Curtea Europeană de Justiţie, solicitându-i ajutorul în interpretarea legislaţiei europene.

Curtea de la Luxemburg a decis că produsele din carne care sunt etichetate drept bio trebuie să respecte „cele mai ridicate standarde, în special în domeniul bunăstării animalelor”.

Ori sacrificarea rituală a animalelor care nu au fost anesteziate „nu este suficientă pentru a înlătura toate toate suferinţele animalelor la fel de eficient ca sacrificarea cu anesteziere prealabilă, care face ca animalul să îşi piardă conştiinţa şi sensibilitatea”, susţine CJUE.

În consecinţă, CJUE a concluzionat că regulile europene „nu permit plasarea etichetei de produs bio pe produsele din Uniunea Europeană care provin de la animalele care au fost sacrificate în conformitate prevederile religioase fără a fi anesteziate în prealabil”.

Decizia CJUE este contrară opiniei exprimată anterior de avocatul general de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Nils Wahl, care în luna septembrie a anului trecut a susţinut că normele UE cu privire la producţia bio nu exclud practica sacrificării rituale.

În mod obişnuit, judecătorii CJUE urmează opiniile avocatului general, însă acest lucru nu este obligatoriu.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *