Bani pentru fermieri de la APIA

Bani pentru fermieri de la APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 5-23 decembrie, peste 92,35 la sută din totalul beneficiarilor eligibili pentru anul de cerere 2022, respectiv, 723.574 de fermieri, cu o sumă totală care depăşeşte 648,7 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, 592,6 milioane de euro provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 46,8 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi 9,4 milioane de euro reprezintă cofinanţare de la buget.

„Plăţile pentru schemele finanţate din FEGA şi FEADR se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Asigurăm fermierii că vom continua efectuarea plăţilor aferente Campaniei 2022 în acelaşi ritm susţinut, astfel încât toţi beneficiarii să primească în timp util banii cuveniţi”, menţionează oficialii APIA.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *