Acord pentru reducerea TVA la produsele bio şi tradiţionale

Acord pentru reducerea TVA la produsele bio şi tradiţionale

Asociaţiile producătorilor de produse bio, tradiţionale şi de promovare a alimentului românesc au semnat un acord pentru reducerea cotei de TVA de la 9% la 5%.

Este o măsură care poate contribui la oprirea depopulării satelor româneşti şi chiar la reîntoarcerea unor familii de români care în prezent lucrează în agricultura din Spania, Italia, Franţa, Marea Britanie, Germania, Austria, etc. Măsura pune bazele certificării produselor agroalimentare după sisteme de calitate voluntară, generând produse eligibile pentru promovare cu finanţare europeană, asigurând în acest fel posibilitatea producătorilor români de a concura cu produsele multinaţionalelor. Aşa cum scăderea TVA-ului la alimente de la 24% la 9% a reprezentat pe termen lung o măsură menită să însănătoşească economia naţională, considerăm că impactul prezentei măsuri şi-ar atinge potenţialul maxim dacă cota de TVA s-ar reduce la 0 pentru toate produsele alimentare obţinute pe baza unei scheme de calitate naţională sau europeană.

Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică – Bio România

În opinia reprezentanţilor Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică – Bio România, reducerea TVA la aceste produse reprezintă un semnal politic în favoarea producţiei şi consumului produselor agroalimentare româneşti de calitate şi va permite accesul unei categorii mai mari de consumatori din România – cât mai mulţi tineri şi copii – la produse alimentare cu calitate certificate şi atestată.

Măsura propusă este folosită şi de alte state europene pentru a putea oferi producătorilor naţionali instrumente europene şi bugete semnificative pentru certificarea şi promovarea produselor de calitate naţionale fără încălcarea legislaţiei europene în materie. Este lăudabil faptul că începem să învăţăm să cerem şi drepturi într-o Europă încorsetată de restricţii. În acest fel vom putea face din produsele alimentare româneşti nu numai un motiv de mândrie naţională ci şi un motor de creştere economică. Dacă totuşi, Guvernul României consideră că pentru toate produsele alimentare de calitate impactul Bugetar la o cotă de TVA de 0% este prea mare atunci patronatele semnatare sunt de acord şi cu cota de TVA de 5% pentru produsele de calitate pe scheme europene, dar pentru produsele tradiţionale româneşti cota de TVA să fie de 0%.

Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică – Bio România

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică – Bio România, actuala legislaţie pentru produsele tradiţionale româneşti este foarte restrictivă şi costurile de producţie sunt semnificativ mai mari.

Am constatat că din ce în ce mai mulţi români doresc tot mai multe produse tradiţionale româneşti, şi chiar certificate bio, şi sperăm cu toţii la o reducere a cotei de TVA la 0%, măcar la această categorie de produse naţionale. Sperăm ca această măsură să fie doar începutul unei politici publice de creştere a producţiei şi consumului de produse româneşti de calitate certificate, care va duce la întinerirea şi revigorarea satului românesc. Totodată, împreună cu alte măsuri educative, ne dorim ca în România să avem din nou o generaţie de copii şi adolescenţi sănătoşi, în care cuvântul obezitate să rămână unul de tristă amintire.

Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică – Bio România

Acordul pentru reducerea cotei de TVA de la 9% la 5% a fost semnat la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de Asociaţia Bio România, Federaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Asociaţia pentru Promovarea Alimentului Românesc în cadrul unei întâlniri de consultare a sectorului de produse bio şi tradiţionale româneşti.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *