Workshop pentru îmbunătăţirea gestionării apei în sectorul agricol

Workshop pentru îmbunătăţirea gestionării apei în sectorul agricol

Daniel Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a participat astăzi la workshop-ul „Water and Agriculture – Investment Needs”, eveniment organizat de Comisia Europeană şi Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Manifestarea, ajunsă la cea de-a doua ediţie, face parte dintr-o serie de trei seminarii regionale organizate la nivelul Uniunii Europene în perioada 2018-2019 de Grupul de Coordonare al Comisiei Europene privind „Apa şi Agricultura”.

Iniţiativa a urmărit sporirea gradului de conştientizare cu privire la importanţa unei abordări trans-sectoriale privind gestionarea acestor două domenii vitale pentru populaţie, dar şi crearea unor noi modalităţi de integrare a cercetării şi inovării cu analiza nevoilor de investiţii şi a experienţelor privind buna guvernanţă, pentru a îmbunătăţi gestionarea apei în sectorul agricol.

„Cu peste 60% consum mondial, agricultura este sectorul economic cu cel mai mare consum de apă. De la începutul secolului XX, suprafaţa de teren cultivată în general, dar şi cea irigată, în special, a crescut pentru a face faţă creşterii populaţiei şi a nevoilor alimentare. Consumul mondial de apă al agriculturii a crescut de şase ori până în 1975. Irigaţiile, fie cele utilizate de civilizaţiile egiptene şi mesopotamiene, sau până în zilele noastre, beneficiază de tehnici noi. Prin tehnicile standard de irigare, între 30% şi 60% din apa utilizată se evaporă, ea neajungând să fie încorporată în plantă. Apa potabilă este cel mai important aliment, iată de ce trebuie să avem un respect profund faţă de aceasta, să ne gândim că milioanele de oameni ai planetei nu se pot bucura de această resursă inestimabilă, pe care noi o risipim”, a declarat Daniel Botănoiu.

Workshop-ul „Water and Agriculture – Investment Needs” urmăreşte utilizarea resurselor financiare inovatoare şi asigurarea fondurilor pentru a crea noi sinergii pozitive pentru apă şi agricultură.

Totodată, factorii de decizie se axează pe necesitatea investiţiilor în sectorul agricol şi asocierea dintre instrumentele de planificare a mediului şi proiectarea mecanismelor de finanţare relevante în cadrul PAC – Politica Agricolă Comună, inclusiv a unei soluţii inovatoare pentru pilonii I şi II în cadrul propus.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *