Vremea se răceşte în următoarele două săptămâni

Vremea se răceşte în următoarele două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, prognoza pentru următoarele patru săptămâni, valabilă din 13 iulie până în 10 august.

Primele două săptămâni sunt caracterizate de temperaturi mai scăzute decât media perioadei. Ploi se anunță în sud-vest în prima săptămână.

PRODUS ÎN ROMÂNIA | Serele SupeR, o afacere de succes cu roşii cherry

Săptămâna 13 – 20 iulie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales în nord-estul țării.

Săptămâna 20 – 27 iulie

Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, cu excepția regiunilor nord-estice unde vor fi local deficitare.

Săptămâna 27 iulie – 3 august

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice acestei săptămâni în sud-estul țării, iar în rest temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru acest
interval. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 3 – 10 august

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale în regiunile sud-estice, iar în rest vor avea o tendință deficitară.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *