Ultima instruire privind programele de sprijin pentru crescătorii de suine şi păsări

Ultima instruire privind programele de sprijin pentru crescătorii de suine şi păsări

Ieri s-a desfăşurat la sediul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ultima sesiune de instruire a personalului din cadrul direcțiilor pentru agricultură din județele Mehedinți, Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomița, Călărași, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța şi Gorj de către specialiști ai Direcției Politici în Zootehnie privind implementarea programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, dar şi a programului de susţinere pentru activitatea de reproducție, incubație în sectorul creșterii păsărilor.

La întâlnire a participat şi secretarul de stat Daniel Botănoiu.

Este foarte important ca în cadrul acestei instruiri să clarificăm definirea termenilor specifici și a tipurilor de beneficiari, procedura privind modul de derulare a plăților și a deconturilor, pentru a simplifica modalitatea de depunere a cererilor, dar și de verificare a tuturor documentelor. Prin aceste programe ne dorim sprijinirea crescătorilor de porcine și păsări, în vederea asigurării necesarului de material biologic pentru popularea fermelor, sporirea veniturilor, iar ca efect direct îmbunătățirea nivelului de trai al acestora.

Daniel Botănoiu

Programele urmăresc creșterea și stabilizarea cantitativă şi calitativă a producțiilor de carne și produse din carne, echilibrarea balanţei veniturilor şi a cheltuielilor producătorilor agricoli.

În perioada 30 iulie – 6 august au avut loc instruiri de pregătire a personalului din cadrul tuturor direcțiilor pentru agricultură județene din țară, pentru asigurarea unei aplicări cât mai corecte, eficiente, transparente și unitare a celor două noi programe.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *