Silviu Geană, preşedintele federaţiei "Silva": "Modificarea legii proprietăţilor agricole şi forestiere produce un jaf public de 6,5 miliarde de euro"

Silviu Geană, preşedintele federaţiei "Silva": "Modificarea legii proprietăţilor agricole şi forestiere produce un jaf public de 6,5 miliarde de euro"

Prin proiectul de lege de modificare şi completare a Legii 1/2000 privind proprietatea terenurilor agricole şi forestiere se încearcă un jaf de 6,5 miliarde de euro din patrimoniul public al statului român, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, Silviu Geană, astăzi, în timpul protestului organizat de silvicultori în faţa Parlamentului României.

„I-am spus acum o săptămână ministrului Finanţelor că prin acest proiect de lege nu se încearcă altceva decât un jaf de şase miliarde de euro, jaf din patrimoniul public al statului român, iar Ministerul de Finanţe este garantul patrimoniului public al acestui stat, aşa cum este el”, a declarat liderul de sindicat.

„Beneficiari ai acestui jaf naţional între 3 şi 6,5 miliarde de euro sunt, în opinia noastră, unităţile de cult, precum şi aceste asociaţii care se vor înfiinţa pe bazele fostelor comunităţi grănicereşti”, a adăugat Silviu Geană pentru Agerpres.

Aproximativ 100 de membri ai Federaţiei Silva au pichetat, astăzi, sediul Camerei Deputaţilor, nemulţumiţi de proiectul de lege privind modificarea legii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere.

Sindicaliştii din silvicultură solicită plenului Camerei Deputaţilor şi Comisiei pentru agricultură respingerea proiectului de lege PL-x nr. 9/2019 de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, „prin care se urmăreşte legiferarea împroprietăririi fără drept cu terenuri agricole sau forestiere a formelor asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti, respectiv împroprietărirea fără drept cu terenuri forestiere în suprafaţă de până la 30 de hectare din fondul forestier proprietate publică a statului, a unităţilor de cult care au deţinut în folosinţă sau administrare şi nu în proprietate astfel de suprafeţe”, potrivit mesajului citit de Silviu Geană în faţa protestatarilor.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva şi un alt reprezentant al protestatarilor silvicultori au intrat astăzi la Camera Deputaţilor pentru a depune două petiţii din partea sindicaliştilor.

„Nu sunt primele petiţii pe care le depunem, am depus petiţii similare şi în acţiunile noastre anterioare. Astăzi o petiţie e adresată domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor şi una adresată domnului preşedinte Alexandru Stănescu, preşedintele Comisiei de Agricultură şi Silvicultură. Noi ne facem datoria şi le aducem la cunoştinţă revendicările noastre. Principala revendicare este legată de proiectul de modificare şi completare a Legii 1/2000, lege de reconstituire a dreptului de proprietate, care, prin acest PL-x numărul 9/2018, se încearcă a fi transformată şi denaturată într-o lege de împroprietărire. Practic, Legea 1/2000 este lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate, dar ca să reconstitui ceva, trebuie să fi avut anterior, ori PL-x 9 încearcă să legifereze împroprietărirea anumitor unităţi de cult şi de asemenea împroprietărirea unor forme asociative ale comunităţilor grănicereşti”, a afirmat Silviu Geană.

Liderul sindicaliştilor silvicultori intenţionează să se adreseze Curţii Constituţionale, dar şi preşedinţiei, în încercarea de blocare a acestui proiect de lege.

„Mai departe, noi vom susţine acţiuni de protest până ce acest proiect de lege va fi respins de Camera Deputaţilor. În situaţia în care PL-x 9 va trece şi va fi promovat de către Camera Deputaţilor, vom fi nevoiţi să ne adresăm Avocatului Poporului, de asemenea sperăm ca o parte din parlamentarii din Opoziţie să vină alături de noi şi să ne susţină în iniţiativa de a ne adresa Curţii Constituţionale, pentru a declara neconstituţional acest proiect de lege şi, de asemenea, în ultimă instanţă ne vom adresa preşedintelui României, pentru a nu promova un astfel de proiect de lege prin care se urmăreşte împroprietărirea anumitor entităţi, şi nu reconstituirea dreptului de proprietate. Nu avem o problemă cu proprietatea, proprietatea e sfântă şi garantată de Constituţie, dar, atenţie, este garantată de Constituţie nu doar pentru proprietar, ci şi pentru statul român, în calitate de proprietar”, a adăugat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva.

Acesta speră ca Guvernul să respingă proiectul de lege, după ce Ministerul Apelor şi Pădurilor a transmis că nu îl susţine.

„Ieri am avut o întâlnire la nivelul Comisiei pentru Agricultură-Silvicultură. Din păcate, noi ne aşteptam ieri să ajungem la o concluzie care, în opinia noastră, nu putea fi decât una – respingerea proiectului de lege, dar totuşi s-a făcut un pas, este un pas înainte: se va solicita punctul de vedere oficial al Guvernului României pentru acest proiect de lege, însă, în opinia noastră, punctul de vedere de la Guvern nu poate veni decât fundamentat pe punctul de vedere al Ministerului Apelor şi Pădurilor. Noi avem o corespondenţă cu acest minister, şi Ministerul Apelor şi Pădurilor ne-a răspuns clar că Direcţia Generală Păduri din cadrul acestui minister nu susţine proiectul de act normativ în forma propusă de iniţiatori, pentru că distorsionează Legea 1, care este lege de reconstituire a dreptului de proprietate, şi o transformă într-o lege de împroprietărire”, a adăugat Silviu Geană.

Totodată, federaţia „Silva” solicită Parlamentului României înfiinţarea unei comisii pentru cercetarea retrocedărilor abuzive de păduri şi luarea de măsuri pentru stoparea retrocedărilor ilegale de păduri.

Celelalte solicitări ale sindicaliştilor din silvicultură către parlamentari sunt: respingerea propunerii legislative nr. 16/2019 prin care drumurile forestiere, lucrările de corectare a torenţilor şi terenurile forestiere aferente acestora, care deservesc fondul forestier proprietate publică a statului, sunt trecute cu titlu gratuit din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora; respingerea propunerii legislative nr. 482/2018 pentru aprobarea O.U.G nr. 56/2018 de completare a Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, prin care se urmăreşte transformarea unor regii în societăţi pe acţiuni; asigurarea unei protecţii reale a personalului silvic cu atribuţii de pază a pădurilor, asigurarea unei salarizări corespunzătoare pentru personalul silvic şi introducerea unor activităţi din silvicultură în categoria condiţiilor speciale de muncă.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *