Şedinţă online a parlamentului privind dezbaterea şi votul decretului de prelungire a stării de urgenţă

Şedinţă online a parlamentului privind dezbaterea şi votul decretului de prelungire a stării de urgenţă

Parlamentul României are programată astăzi astăzi o şedinţă online pentru dezbaterea şi votul asupra solicitării preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul ţării noastre.

Şedinţa va începe la ora 12.

Ieri, comisiile de apărare, juridică şi pentru sănătate ale celor două camere ale parlamentului au dat rapoarte de încuviinţare a decretului preşedintelui.

Totodată, comisiile de politică economică, afaceri europene, muncă, transporturi şi învăţământ au avizat favorabil decretul.

Parlamentarii au făcut o serie de propuneri şi recomandări, care vor fi transmise preşedintelui şi guvernului.

Proiectul de hotărâre pentru încuviinţarea măsurii adoptate de preşedinte privind prelungirea stării de urgenţă prevede la articolul 1 că „se încuviinţează măsura prelungirii stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, instituită de preşedintele României prin Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020”.

Au fost introduse însă mai multe articole care prevăd, între altele, ca „pe durata stării de urgenţă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi să fie dispusă numai prin acte normative cu putere de lege” şi doar pentru „prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19, temeinic motivată şi cu respectarea strictă a exigenţelor art. 53 alin. (2) din Constituţia României”.

Pe perioada stării de urgenţă, periodic, la fiecare şapte zile sau ori de câte ori este necesar, guvernul prezintă parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19 şi motivele care le-au determinat.

În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă, guvernul va prezenta parlamentului un raport complet, mai prevede proiectul de hotărâre.

În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice în această perioadă şi va prezenta Parlamentului un raport cuprinzând cele constatate, concluzii şi propuneri, în condiţiile prevăzute de Constituţia României, se mai arată în proiect.

  • Parlamentarii PSD, USR, PMP, UDMR, ai minorităţilor naţionale şi ai PNL au anunţat că vor vota pentru încuviinţarea decretului.
  • Comitetul Executiv Naţional al PSD a stabilit ca parlamentarii formaţiunii să voteze pentru prelungirea stării de urgenţă cu 30 de zile.
  • Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat că parlamentarii partidului vor vota împotriva decretului, considerând că preşedintele şi premierul nu au ţinut cont de 15 solicitări pe care le-a formulat anterior.
  • Şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că nu va vota prelungirea stării de urgenţă, invocând faptul că nu au fost luate măsuri medicale, sociale şi economice.
  • Partidul Mişcarea Populară va vota în favoarea decretului şi propune Guvernului implementarea unui plan de repornire a economiei şi testarea întregului personal medical şi a celui auxiliar din spitale, a anunţat preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac.
  • Şi Uniunea Salvaţi România afirmă că va vota pentru decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă, considerând că este evident că nu s-a trecut de faza cea mai grea a pandemiei şi că e nevoie în continuare de măsuri speciale.
  • Parlamentarii UDMR vor vota decretul, pe motiv că este absolut evident că măsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea epidemiei trebuie continuate, a declarat, pentru Agerpres, Cseke Attila.
  • Prelungirea stării de urgenţă este o decizie cât se poate de raţională în contextul actual iar parlamentarii grupului minorităţilor naţionale votează în favoarea decretului prezidenţial, a declarat, tot pentru Agerpres, şi liderul grupului, Varujan Pambuccian.

Agerpres

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *