Seceta ameninţă o parte însemnată a Europei

Seceta ameninţă o parte însemnată a Europei

Incendii de pădure, puţuri secate şi culturi ameninţate chiar înainte de sosirea verii.

Seceta ameninţă o parte a Europei Centrale şi de Nord, după un an 2018 în care ploile au fost rare.

Dacă vremea fără ploi va continua în următoarele câteva luni, am putea avea aceeaşi secetă ca în 2018 sau chiar mai rău

Oficiul Meteorologic din Germania (DWD)

În partea de est a Germaniei, mai exact în apropierea graniţelor cu Polonia şi Cehia, situaţia este deosebit de îngrijorătoare.

Pompierii s-au luptat cu mai multe incendii de pădure, de o amploare încă limitată, dar destul de neobişnuite în acest sezon.

Preşedintele federaţiei naţionale a pompierilor, Hartmut Ziebs, le-a cerut autorităţilor să se doteze cu mai multe elicoptere utilizate în stingerea incendiilor, în special armata, pentru a „reacţiona în mod corespunzător la incendiile de vegetaţie”.

Unele câmpuri din regiunea Brandenburg, din jurul Berlinului, sunt asemănătoare savanelor, în condiţiile în care precipitaţiile au fost scăzute de la începutul anului. Unele averse limitate sunt anunţate pentru următoarele zile în Germania şi în Europa Centrală, însă ele nu vor fi suficiente pentru a face faţă deficitului.

În Austria, ţară vecină, primele semne ale secetei au apărut în estul şi în nordul ţării, generând temeri de pagube mai mari decât anul trecut.

Producătorii de cartofi cer o relaxare a reglementărilor privind pesticidele pentru a combate mai bine viermii, care se dezvoltă în număr mare din cauza secetei.

Semnalele actuale prevestesc noi pagube pentru agricultură.

Hagelversicherung – companie de asigurări specializată în acest sector

Cehia este şi ea afectată de lipsa ploilor. Se consideră că 99% din teritoriu este deja afectat de secetă.

Regiunea la nord-vest de capitala Praga este cea mai afectată.

Culturile au încetat să mai crească de câteva săptămâni şi agricultorii sunt îngrijoraţi de proliferarea coleopterelor.

În multe sate, puţurile au secat, forţând oamenii să găsească alte mijloace de a se aproviziona cu apă.

Scandinavia este de asemenea afectată de incendii de pădure sau de vegetaţie.

Pompierii locali au fost nevoiţi să se lupte zilnic cu 10 până la 15 incendii de pădure în cursul săptămânii trecute, în special în sudul ţării, după o lună aprilie fără precipitaţii.

Cel mai grav incendiu, pe o suprafaţă de 300 de hectare, a forţat evacuarea a circa 50 de persoane în sudul ţării.

Incendiile de pădure şi de vegetaţie au distrus deja anul trecut în Suedia aproape 25.000 de hectare, după o primăvară excepţional de uscată şi cea mai caldă lună iulie din ultimele două secole şi jumătate.

În Norvegia, incendiul cel mai ameninţător, în regiunea Sogndal (sud-vest), se află sub control, însă circa 70 de pompieri asistaţi de un elicopter încercau încă joi să stingă focare persistente pe o zonă de 750 de hectare devastată în această săptămână de flăcări.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *