România, prezentă la Digital Day | "Susţinem dezvoltarea şi inovarea în agricultură"

România, prezentă la Digital Day | "Susţinem dezvoltarea şi inovarea în agricultură"

România sprijină dezvoltarea şi inovarea în domeniul agriculturii şi culturii, precum şi participarea femeilor în economia digitală, a declarat, astăzi, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, la cea de-a treia ediţie a evenimentului Digital Day, organizat la Bruxelles de Comisia Europeană în contextul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

România semnează astăzi toate cele trei declaraţii, alături de alte state membre, angajându-se ferm să sprijine acţiunile de dezvoltare şi inovare pentru modernizarea sectorului agricol, digitalizarea patrimoniului cultural şi susţinerea participării femeilor în economia digitală. Sub Preşedinţia României, Uniunea Europeană marchează cu pragmatism paşi importanţi în creşterea nivelului de digitalizare pe sectoare esenţiale ale economiei sale, cu scopul final de a creşte gradul de competitivitate la nivel global şi cu beneficii certe pentru cetăţenii şi companiile Uniunii.

Alexandru Petrescu – ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale


Potrivit ministrului de resort, semnarea declaraţiilor comune privind digitalizarea sectorului agriculturii, a patrimoniului cultural, dar şi referitor la oportunităţile pentru carierele şi studiile femeilor în domeniul digital reprezintă preocupări importante pe care România le are pe agenda Preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene.

Prin semnarea declaraţiei ministeriale pe tema digitalizării în sectorul agriculturii am fost preocupat atât de productivitatea şi competitivitatea sectorului agricol, cât şi de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă pentru fermieri. Aceştia sunt esenţiali pentru economia UE având un rol vital în gestionarea resurselor naturale şi în asigurarea unei vieţi sănătoase pentru fiecare dintre noi. Prin semnarea Declaraţiei ministeriale pe tema digitalizării patrimoniului cultural am fost în primul rând preocupat de protejarea bogăţiei şi a diversităţii vastului patrimoniului cultural european, dar şi de îmbunătăţirea calităţii şi a varietăţii materialului cultural digitalizat. Aceasta este esenţială nu numai pentru noi, dar şi pentru educaţia şi cunoaşterea viitoare a copiilor şi nepoţilor noştri. Prin semnarea Declaraţiei privind femeile în digital am reafirmat importanţa acordată egalităţii de gen, dar şi a creşterii conştientizării asupra beneficiilor şi oportunităţilor enorme pentru carierele şi studiile femeilor în domeniu digital.

Alexandru Petrescu – ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale


Evenimentul din acest an vizează angajamentele comune ale statelor membre privind avansarea digitalizării patrimoniului cultural, digitalizarea agriculturii şi a zonelor rurale, precum şi încurajarea participării femeilor în domeniul digital.

Pe parcursul discuţiilor din capitala Belgiei, miniştrii de resort din statele membre vor parafa trei declaraţii menite să faciliteze progresul digital în domeniul agriculturii şi culturii şi să contribuie la îmbunătăţirea statusului femeilor în domeniul IT&C.

De asemenea, aceştia vor discuta despre progresul înregistrat de la semnarea Declaraţiei pe inteligenţă artificială, în special Coordinated Action Plan on Artificial Intelligence, precum şi aspecte legate de etică.

Cele trei documente parafate şi de România sunt următoarele:

  • Declaration on „A smart and sustainable digital future for European agriculture and rural areas” (Sprijin pentru acţiunile de cercetare, dezvoltare şi inovare care au ca scop modernizarea sectorului agricol prin utilizarea noilor tehnologii);
  • Declaration of Cooperation on Advancing Digitisation of Cultural Heritage (acţiuni de digitalizare a patrimoniului cultural);
  • Declaration of Commitment on Women in Digital (WiD).

Conform statisticilor oficiale, femeile reprezintă 52% din populaţia europeană, dar cu toate acestea doar 15% din locurile de muncă din domeniul IT&C sunt ocupate de către acestea.

Prima ediţie a Digital Day a avut loc pe data de 24 martie 2017, la Roma, şi s-a desfăşurat în contextul aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.

Cea de-a doua ediţie a acestui eveniment a fost organizată la Bruxelles, în data de 10 aprilie 2018, sub auspiciile preşedinţiei bulgare la Consiliul Uniunii Europene.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *