Prima întâlnire în România a reţelelor rurale naţionale

Prima întâlnire în România a reţelelor rurale naţionale

În aceste zile are loc la Bucureşti prima întâlnire a reţelelor rurale naţionale organizată în România şi cea de-a 14-a întâlnire organizată de Reţeaua Europeană pentru Dezvoltare Rurală (ENRD), în colaborare cu reţelele rurale ale statelor din Uniunea Europeană.

Astfel de întâlniri sunt organizate lunar la propunerea Reţelelor din Statele Membre pe subiecte de interes şi de actualitate pentru comunităţile rurale.

Întâlnirea de la Bucureşti are loc în contextul preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene şi este organizată de ENRD împreună cu Reţeaua Rurală Naţională din România (RNDR) din cadrul Autorităţii de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Participanţii la reuniune vor discuta despre implementarea LEADER şi mijloacele de sprijinire a acestui program, precum şi despre schimbul de experienţe şi bune practici între reţelele rurale naţionale.

Programul LEADER (titulatura provine din franceză – „Liaison entre actions de développement de l’économie rurale”, în traducere „Legături între acţiunile de dezvoltare a economiei rurale”) este o iniţiativă a Uniunii Europene de sprijinire a proiectelor de dezvoltare rurală la nivel local în vederea revitalizării zonelor rurale şi creării de locuri de muncă.

Necesitatea unui astfel de program a apărut în 1990, când programele de dezvoltare rurală erau limitate.

La nivel european, LEADER funcţionează încă din perioada 1991-1993 (LEADER I), continuând apoi ca LEADER II în perioada 1994-1999 şi LEADER+, între 2000 şi 2006.

În actuala programare, 2014-2020, LEADER a fost extins pentru a cuprinde nu doar zonele rurale, ci şi cele de coastă şi zonele urbane prin intermediul conceptului de „dezvoltare locală sub responsabilitatea comunităţii”.

În România, în actuala perioadă de programare au fost selectate 239 de strategii de dezvoltare rurală având o alocare publică totală de 563,5 mililoane de euro.

Din totalul suprafeţei eligibile LEADER, cele 239 de GAL-uri acoperă 2.735 de comune şi 142 de oraşe cu o populaţie sub 20.000 de locuitori, ceea ce reprezintă un procent de 92% acoperire teritorială eligibilă LEADER, respectiv totalitatea comunelor şi a oraşelor cu o populaţie de sub 20.000 de locuitori.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *