Modificări în cadrul general de implementare a măsurilor PNDR 2020

Modificări în cadrul general de implementare a măsurilor PNDR 2020

Solicitanţii fondurilor europene de dezvoltare rurală vor putea depune în cadrul aceleiaşi submăsuri o singură cerere de finanţare în aceeaşi sesiune de depunere, dar cu respectarea condiţiilor de eligibilitate, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

PRODUS ÎN ROMÂNIA | Serele SupeR, o afacere de succes cu roşii cherry

În cadrul unei şedinţe de guvern a fost adoptată o hotărâre ce modifică prevederile alineatului (3) al articolului 3 din HG nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat.

Modificarea instituită în actul normativ aprobat vizează ca în cadrul aceleiaşi submăsuri un solicitant să poată depune o singură cerere de finanţare în aceeaşi sesiune de depunere de proiecte, cu respectarea condiţiilor de eligibilitate. Această reglementare contribuie la asigurarea premiselor necesare pentru îndeplinirea ţintelor stabilite la nivelul PNDR, dar va conduce totodată la o mai bună realizare a obiectivului specific de sprijinire a unui număr cât mai mare de beneficiari, în contextul organizării ultimelor sesiuni de depunere proiecte pentru măsurile de investiţii din PNDR 2014-2020.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Potrivit MADR, prevederile prezentului act normativ se aplică sesiunilor de depunere proiecte în cadrul submăsurilor din PNDR 2014-2020 organizate ulterior intrării în vigoare a acestuia.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *