Linii de finanţări nerambursabile deschise pentru fermieri

Linii de finanţări nerambursabile deschise pentru fermieri

În această perioadă, fermierii şi alte categorii de întreprinzători din mediul rural au la dispoziţie mai multe posibilităţi de accesare a unor fonduri nerambursabile.

Prin submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, de pildă, doar o mică parte din fondurile disponibile au fost solicitate până în acest moment.

Mai exact, au fost depuse până acum 596 de solicitări, pentru suma totală de 1,3 milioane de euro euro, în condiţiile în care alocarea financiară se cifrează la 45,77 de milioane de euro.

Sesiunea de primire a cererilor, de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), va rămâne deschisă până în data de 30 noiembrie.

Prin submăsura 4.2 GBER minimis – Sprijin pentru servicii de consultanţă în vederea implementării proiectelor de investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole, fondurile disponibile însumează patru milioane de euro, dar până în prezent au fost depuse doar trei proiecte, în valoare totală de 12.647 de euro.

Primirea solicitărilor se va încheia în data de 31 decembrie.

Submăsura 4.2a – Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol, sectorul creării de unităţi de procesare, a cărei sesiune de depunere a solicitărilor a fost deschisă în data de 19 august şi se va încheia în 31 ianuarie 2020, pune la bătaie 16,8 milioane de euro.

Doar trei proiecte au fost depuse până acum în sesiunea disponibilă, valoarea acestora fiind de aproape 2,7 milioane de euro. Prin aceeaşi submăsură 4.2a, dar pe componenta dezvoltării şi modernizării de unităţi de procesare, alocarea este de zece milioane de euro, însă deocamdată nici măcar o singură solicitare nu a fost depusă la AFIR.

O alocare totală de 13,77 milioane de euro este la dispoziţia agricultorilor prin submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, sector zona montană, sesiunea deschisă în data de 22 iulie urmând să se închidă în 31 decembrie. Banii sunt, însă, pe sfârşite, cele 801 cereri de finanţare primite de AFIR vizând suma totală de 12,015 milioane de euro.

Tot prin submăsura 6.3, dar pentru sectorul zonelor normale, alocarea pentru sesiunea care se va opri la sfârşitul anului este de 32,130 de milioane de euro, fiind depuse până acum 1.352 proiecte, în valoare de 20,280 milioane de euro.

Prin submăsura 9.1 – Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol, bugetul aflat la dispoziţia celor interesaţi este de 7,729 milioane de euro.

Au fost depuse, deocamdată, 11 proiecte, în valoare de 4,167 milioane de euro, iar sesiunea de primire a acestora se va închide în data de 30 septembrie.

Submăsura 9.1a – Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol beneficiază de o alocare de 5,3 milioane de euro, dar până în momentul de faţă AFIR nu a înregistrat nici măcar o solicitare.

Lasa un comentariu

1 Comment

  1. Bună.,aș dori să achiziționez o combina agricolă New HOLLAND CR 9.80 cu fonduri Europene dacă se poate și ce demersuri trebuie sa fac. Mulțumesc.

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *