Dezvăluiri G4Media.ro: MADR vrea un teren de 30 de hectare al Academiei de Ştiinţe Agricole "Gheorghe Ionescu-Şişeşti". Se pregăteşte o ordonanţă de urgenţă? Valeriu Tabără: "Este ilegal!"

Dezvăluiri G4Media.ro: MADR vrea un teren de 30 de hectare al Academiei de Ştiinţe Agricole "Gheorghe Ionescu-Şişeşti". Se pregăteşte o ordonanţă de urgenţă? Valeriu Tabără: "Este ilegal!"

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale intenţionează să ia terenul de 30 de hectare din Băneasa al Universităţii de Ştiinţe Agricole „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” printr-o ordonanţă de urgenţă, au declarat pentru site-ul G4Media.ro surse din minister.

Potrivit acestora, ministrul Petre Daea vrea să construiască la marginea capitalei un mare centru expoziţional, administrat de compania de stat care se va ocupa de înfiinţarea aprozarelor. Daea neagă varianta OUG, dar confirmă că există discuţii referitoare la terenul din Băneasa, relatează G4Media.ro.

Este ilegal dacă pregăteşte o ordonanţă de urgenţă! Terenul este subiectul unor dispute, este şi obiectul unor anchete a DNA. Academia nu poate fi lăsată fără acest teren.

Valeriu Tabără – preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, pentru site-ul G4Media.ro


Potrivit informaţiilor obţinute de G4Media.ro, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care cele 30 de hectare trec de la Academia de Ştiinţe Agricole „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost trimis în această săptămână pentru avizare la Ministerul de Finanţe. Terenul este estimat, potrivit specialiştilor consultaţi de G4Media.ro, la cel puţin 60 de milioane de euro.

Proiectul este în planurile ministrului de peste două luni, iar ministrul dorea o dezbatere transparentă cu academia. Din motive necunoscute, în urmă cu câteva zile, ministrul a ales să promoveze o ordonanţă de urgenţă prin care guvernul să ia terenul de la academie şi să-l transfere ministerului agriculturii.

Sursa G4Media.ro


Petre Daea vrea cele 30 de hectare pentru a construi la marginea capitalei un mare centru expoziţional, care să fie administrat de Casa de Comerţ „Unirea”.

Directorul Casei de Comerţ ”Unirea”, Adrian Izvoranu, a declarat pentru G4Media.ro că nu ştie de vreun proiect de OUG.

Este o discuţie la o cafea. Terenul ar urma să ajungă la Casa de Comerţ, iar aici ar fi adunate toate instituţiile descentralizate din subordinea ministerului şi s-ar face şi un centru expozițional.

Adrian Izvoranu – directorul Casei de Comerţ „Unirea”


Adrian Izvoranu mai spune că în nici un caz terenul de la Băneasa nu va fi scos din circuitul public.

Doamne fereşte! Nu, terenul nu va fi dat mediului privat şi nici nu va fi realizată o asociere de tipul celei realizate cu Puiu Popoviciu.

Adrian Izvoranu – directorul Casei de Comerţ „Unirea”


Nu este nimic adevărat, nu este nici un proiect, nu este nimic adevărat, nimic. Sunt discuţii de cafea, dar atât, nu este nici un proiect. Nu este! Eu sprijin cercetarea. Ce bine ar fi ca acolo să se facă ceva, să se facă ce trebuie, să nu mai stea terenul în paragină.

Petre Daea – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale


Cele 30 de hectare ale academiei aparţin filialei Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Băneasa.

Sursa: G4Media.ro

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *