Credite mai avantajoase pentru fermieri!

Credite mai avantajoase pentru fermieri!

Fermierii afectaţi de pandemia de coronavirus vor avea acces la credite cu o dobândă ROBOR de 2%, iar valoarea creditului va fi de până la 85% din suma totală pe care fermierii o vor primi ca subvenţie în această perioadă, a anunţat ministrul agriculturii, Adrian Oros.

PRODUS ÎN ROMÂNIA | Serele SupeR, o afacere de succes cu roşii cherry

Pentru a facilita accesul fermierilor la creditare în condiţii avantajoase, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, împreună cu băncile comerciale şi cu Fondul de Garantare au încheiat convenţii, în aşa fel încât pe baza adeverinţelor emise de APIA fermierii să aibă acces la credite cu o dobândă ROBOR de 2%. Valoarea creditului va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate atât din FEGA cât şi pentru suma totală pe care fermierii o va primi ca şi subvenţie în această perioadă.

Adrian Oros

El a precizat că adeverinţele vor fi eliberate de APIA începând de vineri, cu două luni mai devreme comparativ cu anul trecut.

Tot pentru a veni în întâmpinarea nevoilor fermierilor afectaţi de evoluţia pandemiei coronavirus, fermierii pot primi adeverinţele la două-trei zile de la data depunerii cererilor. Asta este promisunea colegilor mei de la APIA şi cu siguranţă se vor ţine de cuvânt.

Adrian Oros
Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *