Controale pe Dunăre!

Controale pe Dunăre!

Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, prin Serviciul Regional Muntenia, şi Agenţia Executivă pentru Pescuit şi Acvacutură din Bulgaria au efectuat, zilele trecute, o misiune în baza planului comun de acţiune pentru prevenirea faptelor ilicite din domeniul pescuitului.

Această misiune s-a desfăşurat pe fluviul Dunărea în apele teritoriale ale României şi Bulgariei, insulele române şi bulgare, şi pe canalele adiacente în vederea combaterii actelor de braconaj piscicol.

Inspectorii din cadrul celor două agenţii au efectuat verificări privind respectarea prevederilor legislaţiei române şi bulgare în domeniul pescuitului comercial şi recreativ.

Au fost inspectate 23 ambarcaţiuni de pescuit care practicau pescuitul comercial, din care 20 cu pavilion bulgar şi trei cu pavilion românesc, fiind controlate 14 persoane care practicau pescuitul recreativ pe malul bulgar al Dunării.

Verificările efectuate de echipa de control româno-bulgară au avut următoarele rezultate: confiscarea de plase de pescuit (setci) şi vârşe instalate la stănoagă, reperarea şi scoaterea din apă a 21 bucăţi de şiruri de carmace pentru sturioni cu 1.200 de cârlige montate în dreptul kilometrului fluvial 543 (insula Vardim), identificarea şi ridicarea în vederea confiscării a şase setci nemarcate, fiecare cu lungimea de 50 de metri şi cu ochiul plasei de 60 de milimetri, şi încheierea a trei procese verbale de contravenţie.

„Acţiunile vor continua în perioada următoare pentru descurajarea actelor de pescuit ilegal, comercializare ilicită, evaziune fiscală cu peşte şi produse din peşte, precum şi protejarea ihtiofaunei în perioada de reproducere naturală”, susţin reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *