Comitetul de Monitorizare pentru POPAM 2014-2020 | Ce s-a discutat la a şaptea reuniune

Comitetul de Monitorizare pentru POPAM 2014-2020 | Ce s-a discutat la a şaptea reuniune

Zilele trecute a avut loc cea de-a şaptea reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM), organizat de Direcţia Generală Pescuit – Autoritate de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (DGP-AMPOPAM).

La această reuniune au participat Daniel Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Stelios Mitolidis, şef de unitate la DG MARE, Nicolae Dimulescu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Ciceronis Cumpănăşoiu, director general al DGP AMPOPAM, reprezentanţii DGP-AMPOPAM, precum şi membri ai Comitetului de Monitorizare.

În cadrul reuniunii au fost prezentate documente precum Raportul anual de implementare aferent anului 2018, Planul strategic naţional multianual privind acvacultura 2014-2020 şi Stadiul implementării POPAM la data de 10 mai 2019.

În cadrul intervenţiei sale, secretarul de stat Daniel Botănoiu, care deţine responsabilitatea directă a sectorului, i-a asigurat pe cei prezenţi de sprijinul său în funcţionarea programului şi în atragerea de fonduri europene în domeniul pescuitului.

Totodată, el a subliniat importanţa comunicării şi a implicării specialiştilor din sectorul de pescuit şi acvacultură în procesul de conturare a politicilor din domeniu.

Cu acest prilej, Daniel Botănoiu a reiterat necesitatea intensificării eforturilor în asigurarea atingerii indicatorilor stabiliţi, în special pe Prioritatea Uniunii 1 – promovarea pescuitului sustenabil din punct de vedere al mediului, din punct de vedere al utilizării resurselor, inovator, competitiv şi bazat pe cunoaştere.

Ciceronis Cumpănăşoiu, directorul General al DGP-AM POPAM, a menţionat că împreună cu echipa pe care o coordonează a reuşit, prin eforturi susţinute, evitarea dezangajărilor în anul 2018 şi că printr-o monitorizare permanentă se va reuşi evitarea dezangajărilor şi în anul curent.

Totodată, acesta a adus în discuţie operaţionalizarea Reţelei Naţionale Pescăreşti şi a rolului acesteia în eficientizarea activităţii FLAG-urilor.

La rândul său, Stelios Mitolidis, şef de unitate la DG MARE, a ţinut să felicite conducerea MADR pentru eforturile depuse în vederea implementării POPAM şi a atragerii de fonduri europene în domeniul pescuitului şi afacerilor maritime, evidenţiind rezultatele obţinute de DGP AM POPAM în cadrul măsurii II.2 Investiţii productive în acvacultură.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *