Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea va deveni în curând operaţională. "Este drama ţăranilor! Mi-au spus că vor să le luăm produsele şi să le vindem"

Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea va deveni în curând operaţională. "Este drama ţăranilor! Mi-au spus că vor să le luăm produsele şi să le vindem"

Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea, o societate pe acţiuni cu capital integral de stat, va prelua produsele de la fermierii români şi le va vinde pe piaţă, a anunţat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„Este o situaţie anacronică. Ai produse şi nu le vezi pe piaţă! Unele se depreciază, altele ajung la preţuri deformate, mult mai mari, pentru că nu există această verigă intermediară. Greu se intră în supermarketuri, acestea sunt pretenţioase şi este bine că sunt aşa, pentru că ne fac pe noi să lucrăm mai bine şi mai atent, să fim competitivi. Sunt oameni care scot la porţi legăturile de spanac, de ceapă, ouăle şi alte produse pe care ei, săracii, nu le pot valorifica. Am vorbit cu mulţi fermieri în vârstă. Am fost recent la Buzău într-un solar al unui fermier în baza programului <>, am stat de vorbă cu producătorul respectiv, o femeie în vârstă de 70 de ani, care mi-a spus că nu mai poate, că o dor genunchii, şi că vrea să-i luăm produsele. Mi-a spus chiar că le împachetează cum vrem noi, doar să le luăm şi să o asigurăm că marfa ei este plătită. Este drama ţăranilor! Am făcut această societate pe acţiuni Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea, ea este structurată, rămâne să punem în mişcare şi bursa de peşte de la Tulcea, ştiţi foarte bine că acolo am construit de-a lungul vremii o bursă de peşte care nu a mişcat până la această dată. Am introdus această societate pe acţiuni cu capital integral de stat care va funcţiona ca orice altă societate pe piaţă cu interesul formidabil de a lua de la producători şi de a duce aceste produse în pieţe”, a precizat Petre Daea la TVR 1.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale a adăugat:

„Nimic nu este simplu, însă dacă ai voinţă şi vrei să rezolvi problemele ţării te apuci de ele. Va exista o reţea naţională care va prelua aceste produse de la fermieri, indiferent dacă aceştia sunt sau nu organizaţi, pentru că ei au înţeles şi solicită această valorificare. Este o societate ca oricare alta. Se lucrează în toată ţara, echipajul uman care există la nivelul acestei societăţi a intrat în legătură cu producătorii, îşi fac grafice livrare, iar spaţiile se iau prin chirie ori prin construire. Marfa va fi luată de la producător şi dusă la magazinul de desfacere aplicându-se adaosuri modice prin care să câştige toată lumea. Este un principiu cu o rază de acţiune de 100 de kilometri pentru a aduce produse proaspete astfel încât piaţa să fie atractivă pentru consumatori. Vom realiza acest proiect, în acest an va fi gata. Ţăranii vor primi banii pe loc. Ne vom ocupa de micii producători, ei au nevoie de acest sprijin”, a mai spus şeful de la MADR.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *