Campanie la nivel european pentru interzicerea pesticidelor şi salvarea albinelor

Campanie la nivel european pentru interzicerea pesticidelor şi salvarea albinelor

O campanie pentru interzicerea pesticidelor şi salvarea albinelor a fost demarată de 90 de organizaţii din 17 ţări ale Uniunii Europene, iar în cazul în care se vor strânge un milion de semnături de susţinere până în septembrie 2020, Comisia Europeană şi Parlamentul European vor trebui să ia în considerare transpunerea în lege a solicitărilor vizate de această iniţiativă, susţin reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România – Romapis.

CITEŞTE ŞI: Tehnologie finlandeză pentru fermierii români

A fost lansată o Iniţiativă Cetăţenească Europeană (ICE) cu scopul de a determina eliminarea treptată a pesticidelor sintetice din agricultură până în 2035, pentru a sprijini fermierii şi pentru a salva albinele şi natura. Dacă această iniţiativă va strânge un milion de semnături de susţinere până în septembrie 2020, Comisia Europeană şi Parlamentul European trebuie să ia în considerare transpunerea în lege a solicitărilor acestei campanii. 90 de organizaţii din 17 ţări ale UE promovează această campanie, cu sprijinul asociaţiilor pentru agricultură ecologică.

Romapis

În acest context, ICE solicită Comisiei Europene să prezinte propuneri legislative pentru eliminarea treptată a pesticidelor sintetice până în 2035 astfel: reducerea folosirii în UE a pesticidelor sintetice cu 80% până în 2030, începând cu cele mai periculoase, pentru a se ajunge în 2035 la o agricultură 100% lipsită de pesticide sintetice.

De asemenea, iniţiativa cere restaurarea biodiversităţii prin refacerea ecosistemelor naturale din zonele agricole, astfel încât fermele să devină un vector al recuperării biodiversităţii şi sprijinirea fermierilor în tranziţie.

Acest lucru se poate face prin reforma agriculturii, respectiv prin prioritizarea agriculturii la scară mică, diversă şi durabilă, sprijinind o creştere rapidă a practicilor agroecologice şi organice şi permiţând atât formarea profesională a agricultorilor, cât şi cercetarea independentă în domeniul agriculturii fără pesticide şi organisme modificate genetic.

Campania ICE este condusă de o alianţă intersectorială a organizaţiilor societăţii civile care acoperă mediul, sănătatea, agricultura şi apicultura. Printre alţii, organizatorii includ reţelele europene Friends of the Earth Europe şi Pesticide Action Network (PAN), precum şi Institutul de Mediu din Munchen, fundaţia Aurelia (Germania), Generations Futures (Franţa) şi GLOBAL 2000/Friends of the Earth Austria.

Potrivit Romapis, oamenii de ştiinţă cer măsuri radicale şi urgente pentru a stopa colapsul naturii, în condiţiile în care un sfert din animalele sălbatice ale Europei sunt grav ameninţate, jumătate din siturile naturale sunt în situaţie precară, iar serviciile ecosistemice (contribuţiile directe şi indirecte ale ecosistemelor la bunăstarea umană) se deteriorează.

Între timp, milioane de fermieri sunt striviţi de preţurile neechitabile, de lipsa de sprijin politic şi de marile corporaţii, iar patru milioane de ferme mici au dispărut între 2005 şi 2016 în UE, arată studiile de specialitate.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *