Adrian Oros: "Toţi fermierii afectaţi de secetă vor fi despăgubiţi". Sprijin financiar promis şi pentru apicultori

Adrian Oros: "Toţi fermierii afectaţi de secetă vor fi despăgubiţi". Sprijin financiar promis şi pentru apicultori

Adrian Oros a dat asigurări astăzi că fermierii afectaţi de secetă vor primi în acest an despăgubiri din partea statului.

Şeful de la MADR a avut o întâlnire cu oficialităţile tulcene pentru a afla situaţia culturilor din judeţ şi suprafeţele irigabile şi a menţionat că autorităţile sunt preocupate să asigure funcţionarea sistemului de irigaţii.

CITEŞTE ŞI: Măsura anunţată de guvern care îi priveşte şi pe fermieri

I-am asigurat pe fermieri că toţi cei care vor suferi pagube din cauza secetei anul acesta vor primi despăgubiri pentru că aşa este normal. Comitetele pentru situaţii de urgenţă se vor întruni şi vor merge să evalueze dimensiunea pagubelor, astfel încât să avem o imagine cât mai obiectivă, să ştim exact câţi bani trebuie să alocăm, iar fermierii să fie despăgubiţi.

Adrian Oros

Adrian Oros a mai spus că şi apiculturii afectaţi de secetă vor primi sprijin prin Programul Naţional Apicol care urmează să fie adoptat prin hotărâre de guvern.

Ne preocupăm acum ca pe toate suprafeţele irigabile să fie apă suficientă. Am alocat bani atât pentru modernizarea infrastructurii principale cât şi pentru extinderea infrastructurii secundare, precum şi pentru plata apei şi a curentului până la pompele de punere sub presiune. Îi îndrumăm pe fermieri să facă cereri de încheiere a contractelor pentru ca apa să ajungă la culturi.

Adrian Oros

În ceea ce priveşte piscicultura, ministrul agriculturii a precizat că platforma deschisă producătorilor agricoli este deschisă şi celor piscicoli din Delta Dunării.

AGERPRES

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *