Adrian Oros, în plenul Senatului: "Un program de 20 de miliarde de euro nu se tratează cu o simplă schiţă"

Adrian Oros, în plenul Senatului: "Un program de 20 de miliarde de euro nu se tratează cu o simplă schiţă"

Un program de 20 de miliarde de euro nu se tratează cu o simplă schiţă, ci cu o analiză fundamentată care să conducă la o bună direcţionare a sprijinului Politicii Agricole Comune în România pentru următorii şapte ani, a declarat ministrul agriculturii, Adrian Oros.

PRODUS ÎN ROMÂNIA | Serele SupeR, o afacere de succes cu roşii cherry

Când am ajuns la minister nu am găsit niciun document care să dovedească existenţa măcar a unei schiţe, cum spuneţi dumneavoastră, a Programului Naţional Strategic. Un program de 20 de miliarde de euro nu se tratează cu o simplă schiţă, este vorba despre o analiză fundamentată care să conducă la o bună direcţionare a sprijinului PAC în România pe următorii şapte ani. Am finalizat de trei luni o asemenea analiză extrem de complexă asupra situaţiei curente din agricultura românească pentru aria acoperită de acest program şi l-am lansat în consultare publică. Cei care sunt interesaţi de adevăr, printr-un simplu search pe Google o pot găsi publicată, dar pentru asta trebuie să fie interesaţi în mod real şi pentru asta trebuie să ştie cu siguranţă ce înseamnă o analiză SWOT. Deşi nu există încă un document definitiv la nivel european, chiar dacă fosta guvernare şi-a fixat acest obiectiv neatins, Guvernul Orban – şi în speţă conducerea actuală a MADR – a recuperat timpul pierdut de PSD şi a trecut la acţiune pentru elaborarea PNS.

Adrian Oros, în plenul Senatului

El a adăugat că analiza a fost transmisă Comisiei Europene, la Direcţia Generală pentru Agricultură (DG AGRI), încă de la începutul lunii martie, consultarea cu CE fiind obligatorie pentru realizarea Programului Naţional Strategic (PNS).

Vreau să menţionez că un program de asemenea anvergură nu este o schiţă simplistă, ci implică demersuri complexe pentru fiecare etapă în parte. În acest PNS, trebuie să implementăm priorităţile agriculturii româneşti pentru următorii şapte ani: consolidarea mediului asociativ şi asocierea producătorilor mici pentru a deveni competitivi, susţinerea capacităţilor de depozitare şi procesare, susţinerea zonelor cu constrângeri naturale, consolidarea fermelor familiale, o strategie de gestionare a apei, învăţământul agricol şi tehnic şi profesional dual, promovarea reală a produselor agroalimentare româneşti. Nu este o schiţă prin care se încurajează doar exportatorii de subvenţii şi care să favorizeze samsarii şi vânătorii de subvenţii! Este un program complex şi responsabil prin care banii dedicaţi agriculturii trebuie să ajungă la ţăranii şi fermierii autentici, la cei care lucrau pământul şi creşteau animale şi când nu erau subvenţii, la cei care o să lucreze pământul şi vor creşte animale şi după ce nu vor mai fii subvenţii.

Adrian Oros, în plenul Senatului

Adrian Oros a fost prezent în plenul Senatului la dezbaterea moţiunii simple „Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros”, iniţiată de 72 de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat.

Vă reamintim, moţiunea a fost adoptată cu 68 de voturi „pentru”, 32 „împotrivă” şi cinci abţineri.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *