Acţiuni de control ale Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură

Acţiuni de control ale Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură

În perioada 18-29 martie, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), prin Direcţia Inspecţie Ape Interioare, alături de reprezentanţi ai structurilor MAI şi ANSVSA, a efectuat 75 de acţiuni de control la nivel naţional pentru prevenirea faptelor ilicite din domeniul pescuitului comercial şi comercializării peştelui şi produselor din peşte.

În acest sens, au fost verificate 87 de unităţi de comercializare peşte şi produse din peşte şi o ambarcaţiune de pescuit cu două persoane la bord, care desfăşura activităţi de pescuit comercial fără forme legale.

În urma verificărilor efectuate de echipele de control au fost aplicate următoarele sancţiuni:

  • ridicarea în vederea confiscării a unei cantităţi de 1.034,78 kg peşte şi şase kilograme de icre;
  • 26 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 148.300 de lei;
  • suspendarea activităţii unei unităţi;
  • cinci avertismente;
  • întocmirea a trei dosare penale în vederea recuperării prejudiciului de 504,37 lei;
  • întocmirea unui dosar penal în cadrul căruia a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a unei ambarcaţiuni a 570 de metri setcă de pescuit şi a 90 de metri setcă confecţionată din plasă monofilament.

Acţiunile vor continua în perioada următoare pentru descurajarea acţiunilor de pescuit ilegal, a comercializării ilicite, a evaziunii fiscale cu peşte şi produse din peşte, dar şi pentru protejarea ihtiofaunei şi a speciilor periclitate, se arată într-un comunicat trimis de MADR site-ului www.agrisuport.ro.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *