85 de milioane de euro investiţi în sectorul apicol prin PNDR 2020

85 de milioane de euro investiţi în sectorul apicol prin PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a acordat finanţare pentru 4.355 de proiecte de investiţii în sectorul apicol, cu o valoare de 85 de milioane de euro, prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), cele mai multe fiind finanţate prin intermediul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, respectiv 3.728 de proiecte, cu o valoare contractată de 55,8 milioane de euro.

PRODUS ÎN ROMÂNIA | Serele SupeR, o afacere de succes cu roşii cherry

Potrivit unui comunicat al AFIR, beneficiarii investiţiilor apicole au accesat fonduri europene nerambursabile prin submăsurile 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”, 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” şi 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

Proiectele dedicate apiculturii finanţate prin submăsura 6.1 sunt în număr de 616, cu o valoare contractată de 24,7 milioane de euro.

Prin submăsura 4.1 au fost finanţate patru proiecte pe apicultură, cu o valoare contractată de peste un milion euro.

Tipurile de investiţii vizează înfiinţarea/modernizarea stupinelor prin achiziţie echipamente apicole şi amenajare spaţii pentru procesare, condiţionare produse apicole.

Prin submăsura 4.2, beneficiarii au primit finanţare pentru patru proiecte de investiţii în domeniul apicol cu o valoare contractată de peste un milion de euro.

Tipurile de investiţii vizează înfiinţarea/modernizarea unităţilor de procesare, ambalare şi comercializare produse apicole.

Totodată, prin submăsura 9.1, „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, a fost finanţat un proiect privind promovarea şi comercializarea în comun a producţiei de miere şi produse apicole realizate de membrii unui grup de producători. Valoarea contractată a acestui proiect este de 107.200 de euro, iar din grup fac parte nouă exploataţii agricole.

Mai mult, submăsura 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol”, a finanţat opt proiecte care vizează cooperarea actorilor locali în vederea susţinerii lanţurilor scurte de aprovizionare cu produse apicole.

Cele opt proiecte au primit finanţare pentru 42 de membri, din care 23 sunt fermieri (exploataţii care participă în proiectele de cooperare). Valoarea publică contractată a acestor proiecte este de 716.006 euro.

„Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale salută crescătorii de albine şi procesatorii de produse apicole din România şi mulţumeşte celor 4.355 de beneficiari ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2014-2020) care au solicitat şi primit fonduri europene nerambursabile pentru proiecte în domeniul apicol! Ziua Mondială a Albinei înseamnă recunoaşterea importanţei albinei şi a nevoii de a proteja această specie atât de importantă pentru ceea ce înseamnă viaţa pe Terra”, se menţionează în comunicatul AFIR.

Unul dintre cei 4.355 de beneficiari ai PNDR pentru sectorul apicol este Popică Crinela Alina – întreprindere individuală din Codlea, judeţul Braşov – care a beneficiat de finanţare nerambursabilă de 207.000 de euro pentru proiectul „Modernizare stupină şi amenajare spaţiu pentru procesare, condiţionare produse apicole”, finanţat prin submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”.

Proiectul a fost contractat în noiembrie 2017 şi are o valoare eligibilă de 308.000 de euro – diferenţa dintre finanţarea PNDR şi valoarea proiectului fiind asigurată din fondurile proprii ale beneficiarului.

Proiectul vizează modernizarea stupinei, la data depunerii cererii de finanţare, solicitantul deţinând 235 de familii de albine pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi.

Din cantitatea totală de 3.290 kg/an miere polifloră estimată a fi obţinută, în anii 1 – 5 după implementarea proiectului, aproximativ 70% va fi ambalată la borcane, iar aproximativ 30% va fi ambalată la plicuri şi vor fi comercializate la seturi de 100 de bucăţi (respectiv 658 seturi).

Proiectul va fi finalizat în luna iulie a acestui an.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *